Câteva zeci de persoane aflate în faţa Pimăriei Sectorului 2 l-au huiduit, sâmbătă, pe preşedintele Traian Băsescu, la sosirea acestuia împreună cu soţia sa şi cu fiica sa cea mică, Elena Băsescu, pentru căsătoria civilă a acesteia cu Bogdan Ionescu.
Traian Băsescu a sosit împreună cu soţia sa şi cu fiica sa, moment în care câteva zeci de persoane care s-au adunat în faţa Primăriei au huiduit şi au strigat „Demisia!”.
Bogdan Ionescu a sosit înaintea familiei prezidenţiale.
La scurt timp, au sosit şi Elena Băsescu, la braţul tatălui său şi alături de mama sa. Persoane strânse în faţa primăriei l-au huiduit pe şeful statului.
În faţa Primăriei se află aproximativ 300 de persoane, însă doar un grup de câteva zeci scandează lozinci antiprezidenţiale, cum ar fi „Demisia!” şi „Jos Băsescu!”. Pe de altă parte, sunt persoane care au venit din curiozitate sau care vor să îi felicite pe miri şi să le ofere flori.
În sediul Primăriei, ziariştii nu au avut acces.
În zonă, câteva zeci de poliţişti şi jandarmi au format un cordon în faţa mulţimii, iar traficul rutier pe alee din faţa primăriei este întreruptă.
O parte a persoanelor care au huiduit la sosirea lui Băsescu spun că sunt din rândul celor care au protestat împotriva preşedintelui şi la Universitate şi la Palatul Cotroceni.
Înainte de sosirea familiei Băsescu la Primăria Sectorului 2, între protestatari şi câţiva simpatizanţi ai preşedintelui, aflaţi şi ei în zonă, a izbucnit un conflict. Taberele au avut mai întâi un schimb de replici, după care doi bătrâni au început să se îmbrâncească. Conflictul a fost întrerupt după intervenţia poliţiştilor locali.
Preşedintele a aruncat mulţimii un trandafir alb şi, în pofida busculadei create de protestatari, de oameni veniţi din curiozitate, forţele de ordine şi jurnalişti, el a ţinut să se îndrepte spre grupul de protestatari şi să îi salute, făcându-le cu mâna.
Traian Băsescu s-a urcat apoi în maşină, fără a face nicio declaraţie.
La scurt timp, au ieşit din sediul primăriei Sectorului 2 şi Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu. Nici ei nu au făcut declaraţii şi s-au îndreptat direct spre maşină, timp în care unele persoane prezente la faţa locului au huiduit.
Au fost însă şi persoane care au aplaudat şi le-au adresat urări de „casă de piatră” mirilor.
Înainte de a intra în Primărie, în momentul în care unii protestatari strigau „Demisia!”, Traian Băsescu s-a uitat spre aceştia, apoi la jurnalişti şi a spus doar: „După nuntă!”.
La aproximativ 20 de minute de la plecarea familiei prezidenţiale şi a celor care au asistat la cununia civilă, în faţa Primăriei se aflau încă câteva zeci de persoane, între care au izbucnit dispute şi au avut loc chiar şi îmbrânceli, unii protestând împotriva preşedintelui Băsescu, alţii fiind simpatizanţi ai acestuia.
Ceremonia de oficiere a căsătoriei civile dintre Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu a durat aproximativ zece minute, iar la eveniment au asistat circa 30 de persoane.
Căsătoria civilă a avut loc la Primăria Sectorului 2 şi a fost oficiată de edilul Neculai Onţanu. La eveniment au asistat membrii familiilor mirilor şi prieteni ai acestora.
Elena Băsescu era îmbrăcată cu o rochie roz fane, iar Bogdan Ionescu purta un costum gri închis. Ea avea un mic buchet din flori roşii, iar el avea o floare roşie în buzunarul de la piept al sacoului.
La ieşirea din sediul Primăriei nu a fost cadrul specific nunţilor în România: nu a fost nici tunelul de flori, nici fotografie pe treptele primăriei, nici muzică sau urări.
Mirii şi preşedintele au evitat să dea declaraţii. În schimb, fratele şefului statului, Mircea Băsescu, şi soţia acestuia au stat de vorbă cu ziariştii. Ei au relatat că a fost o ceremonie simplă, care a durat foarte puţin. Au refuzat însă să dezvăluie ce cadouri au primit mirii. În schimb, mătuşa Elenei Băsescu a spus că se vede că ceremonia a fost simplă şi după cum s-a îmbrăcat ea: „Nu vedeţi, e ceva simplu. Aşa, mai ca o babă”.
Căsătoria religioasă va fi oficiată sâmbătă după-amiază, la biserica Sf.Spiridon din Capitală, iar petrecerea va avea loc la Palatul Snagov, unde sunt aşteptaţi aproximativ 600 de invitaţi, scrie Mediafax.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.