Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează sâmbătă, 10 mai a.c., două competiţii şcolare adresate elevilor din învăţământul primar şi gimnazial.
Astfel, sâmbătă, 10 mai, la Liceul Teoretic „Decebal” se va desfăşura etapa judeţeană a Concursului de matematică „Tomis”, la care vor participa 632 de elevi ai claselor V-VIII, care au obținut punctaje mai mari sau egale cu 50 p. la etapa locală. Accesul elevilor în centrul de concurs se va face între orele 9 – 9:30, iar proba scrisă o vor susține între orele 10:00-12:00.
Tot sâmbătă, începând cu ora 10:00, la Şcoala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” din Constanţa, se va desfăşura concursul de geografie „Descoperă România”, etapa locală, la care vor participa 49 de elevi de clasa a IV-a, calificaţi la etapa pe şcoală. Proba scrisă de cultură generală va dura o oră, iar accesul elevilor în sală va fi permis în intervalul orar 9:30-9:45.
Eventualele contestaţii se vor depune luni, 12 mai, între orele 8:30-12:30, la secretariatul Școlii Gimnaziale Nr. 29 ,,Mihai Viteazul” din Constanţa.
Rezultatele vor fi publicate sâmbătă, 10 mai a.c, la unităţile de învăţământ unde se susţin competiţiile şcolare, precum şi pe site-ul (www.isjcta.ro), la secţiunea Concursuri şi olimpiade şcolare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.