În cadrul Tîrgului Estival de Carte organizat la casa de Cultură Mangalia, în perioada 19 iulie – 10 august, marţi 22 iulie, a fost prima seară dedicată Clubului Amiralilor. Vor fi trei astfel de seri, în care Clubul Amiralilor va prezenta o parte din lucrările premiate la gala din acest an a „Premiilor Clubului Amiralilor” pentru literatură.
Pe 22 iulie, au fost prezentate lucrările, „Veteranii marinei”, autori dr. Mariana Păvăloiu şi Bogdan Dinu şi lucrarea „Arme care au schimbat războiul pe mare, a aspiranţilor de la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale, coordonaţi de comandorul dr. Vasile Chirilă.
Alături de autorii volumelor, au fost prezenţi, trei veterani de război, contraamiralii Petre Zamfir şi Mircea Caragea, precum şi comandorul Cristea Georgescu, militari din cadrul Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale şi publicul, care aflat prin trecere prin piaţă, s-a oprit preţ de câteva minute să asculte amintiri din război, sau cum au evoluat armele de la praful de puşcă la navele moderne de astăzi. Moderatorul activităţii a fost viceamiralul (r) Dorin Dănilă, preşedintele Clubului Amiralilor.
Iubitorii de carte şi de marină sunt aşteptaţi din nou la Mangalia, duminică 27 iulie, când de la ora 20.30, vor avea loc lansările unor lucrări care au ca subiect Nava Şcoală Mircea; apoi, miercuri pe 6 august, de la ora 19.30, va avea loc un concert de fanfară şi lansarea unor lucrări despre istoria navală, lucrări premiate la gala din acest an a „Premiilor Clubului Amiralilor” pentru literatură.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.