.
A doua etapă a proiectului „CiNE Votează?”, organizat de Asociația Elevilor Mehedințeni şi finanţat prin Programul Tineret în Acțiune, acțiunea 5.1 – Întâlniri ale tinerilor cu responsabili ai politicilor de tineret, a avut loc în perioada 28 – 31 martie 2013, în staţiunea Băile Herculane din judeţul Caraş-Severin. La această întâlnire au fost prezenţi Secretarii Consiliilor Judeţene ale Elevilor din România.
Pe parcursul evenimentului, participanţii au luat parte la diverse sesiuni de formare, facilitate de formatorii proiectului, pe teme precum comunicare interpersonală şi organizaţională, respectiv comunicare publică şi, nu în ultimul rând, procese de întocmire a documentelor suport pentru substructurile organizatiei. În acest context, Secretarii Consiliilor Judeţene ale Elevilor au adus în discuţie activitatea reprezentanţilor elevilor în cadrul Consiliilor de Administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar, simulând dezbateri publice şi conferinţe de presă pe această temă urmând ca în următoarea perioadă să fie desfăşurate dezbateri cu reprezentenţii elevilor, parinţilor, cadrelor didactice şi ai comunităţii locale.
Pe lângă reprezentanţi prezenţi ai Consiliilor Judeţene ale Elevilor, au fost invitaţi şi Romeo MOŞOIU, Consilier al Ministrului Educaţiei Naţionale, Cristinel Virgilius DEGERATU, Inspector Educaţie permanentă şi Mentorat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Răzvan CÎNDEA, Secretar al Departamentului de Organizare Internă, Cristian GÎRNEAŢĂ, Secretar al Departamentului de Educaţie şi Comunicare (Relaţii Externe) ai Consiliului Naţional al Elevilor şi Andrei Bogdan PETRE, Preşedinte al CNE în mandatul 2012 – 2013 şi actual senior.
Ultima etapă a proiectului “CiNE Votează?” va avea loc la Băile Herculane, în perioada 10-12 mai 2013, însă, de această dată, se va desfăşura sub forma „Seminarului Naţional Drept La Vot” la care vor participa membrii Biroului Executiv al Consiliului Naţional al Elevilor.
Așadar, pe baza Strategiei de Dezvoltare Organizaţională, Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentantivă a elevilor din România, urmăreşte obţinerea dreptului de vot al reprezentanţilor elevilor în Consiliile de Administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar, aceştia participând astfel în demersul luării deciziilor în comunităţile locale şi exprimarea opiniilor tinerilor referitoare la diverse proiecte educaţionale.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.