Primăria Constanța și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură au derulat împreună o acțiune de igienizare a canalului care face legătura între lacurile Tăbăcărie și Siutghiol.
Această acțiune a venit ca urmare a faptului că în lacul Tăbăcărie nivelul apei a scăzut foarte mult, iar pentru restabilirea acestuia, ANPA a deschis stăvilarele de la lacul Siutghiol spre canal și lacul Tăbăcărie. Și pentru că odată cu apa erau transportate de pe canal și gunoaiele existente, pescarii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Constanța și-au folosit plasele pentru a captura, de această dată, deșeuri și vegetație în loc de pește. Acestora li s-au alăturat și beneficiarii Legii 416/2001 privind venitul minim garantat și persoanele care prestează muncă în folosul comunității care au adunat de pe mal gunoaiele aduse de apă.
Potrivit reprezentantului ANPA, dr. Adrian Bîlbă, pentru a putea fi demarată acțiunea de ecologizare, anterior a fost reabilitat stăvilarul care face legătura între lacul Tăbăcărie și mare.
Igienizarea de astăzi a fost precedată de acțiuni de colectare a deșeurilor organizate de Primăria Constanța. Beneficiarilor Legii 416/2001 li s-au alăturat și angajați ai agenților comerciali din zonă, împreună eliberând cuveta canalului de trotinete aruncate de teribiliști, pet-uri și alte asemenea gunoaie, astfel că astăzi a fost adunată mai multă vegetație.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.