Concurenții de la „8 într-o barcă” se bat pentru notele de 10 și pentru premiul de 10 000 euro
Emoţiile concurenţilor de la emisiuna „8 într-o barcă” sunt tot mai mari, iar competiţia pentru marele premiu de 10.000 de euro este din ce în ce mai strânsă.
În ediţia trecută, la emisiunea „8 într-o barcă” a „a plouat” cu note de 10, astfel încât concurenții sunt și mai motivați să facă o impresie cât mai bună în continuare. Azi, miercuri, 27 noiembrie, la TVR 2, de la ora 20.10, telespectatorii vor putea vedea cum au evoluat în cea de-a opta ediţie a acestei competiţii, tinerii concurenți: Alma, Andi, Francesca, Selatin, Ruxandra, Andreea, Cătălin, Andrada, Evelyne şi Noni. Emisiunea este difuzată simultan pe TVR HD şi online pe TVR+.
Andi şi Andrada vor interpreta în duet piesa „Parole, parole”, cea care i-a adus alături în anul 1973, pe Dalida şi pe Alain Delon, în versiunea în limba franceză a acestei celebrei piese.
Alma, cea care conduce clasamentul general după cele 7 ediţii ale emisiunii, a pregătit o interpretare proprie a melodiei a cântăreţei Adele, „Hometown Glory”, iar Selatin, care ocupă locul doi în clasamentul general, îşi testează capacităţile vocale pe o piesă compusă chiar de tatăl lui.
Adele nu este singura artistă ale cărei piese sunt puse în scenă în ediţia a opta a emisiunii, concurenţii pregătind hituri de colecţie ale lui Jon Bon Jovi, Toni Braxton şi Rihanna, precum şi piese interpretate în duet, trio sau momente artistice de grup.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.