Regizoarea Adina Pintilie a primit premiul Ursul de Aur pentru filmul „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not”, la gala celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin.
Filmat pe o perioadă de zece săptămâni, între anii 2015 şi 2017, cu o distribuţie mixtă de actori profesionişti (Tomas Lemarquis, Laura Benson) şi persoane reale, „Nu mă atinge-mă” este o explorare personală care pune sub semnul întrebării ideile preconcepute despre intimitate, ca aspect fundamental al existenţei umane.
Filmul „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not” este o coproducţie România / Germania / Cehia/ Bulgaria / Franţa, iar, în 2012, proiectul a fost selecţionat pentru Atelierul secţiunii Cinéfondation de la Festivalul de la Cannes.
Regizoarea Adina Pintilie a mai primit, sâmbătă seară, pentru acelaşi film, premiul pentru cel mai bun debut, din partea unui juriu care l-a avut în componenţă şi pe regizorul Călin Peter Netzer.
