Aseară la ora 23.50, un echipaj de jandarmerie, care se afla în misiune de menţinere a ordinii publice în municipiul Constanţa, în zona portului turistic Tomis, plaja Modern, s-a sesizat din oficiu, asupra faptului că în apropierea punctului de prim ajutor, era o altercaţie între mai multe persoane. La faţa locului, a fost identificat I.R.N. de 19 ani, din Brăila, care fiind în stare de ebrietate, a aruncat cu o toporişcă asupra unui agent de pază, în persoana lui P.E de 46 ani. Datorită comportamentului violent a lui I.R.N., jandarmii l-au încătuşat şi totodată au solicitat un echipaj SMURD, dar numitul I.R.N. a refuzat asistenţa medicală. Jandarmii i-au intocmit actele de constatare pentru fapta de tentativă de omor şi l-au predat pe cel în cauza lucrătorilor Secţiei 3 Politie Constanţa, pentru continuarea cercetărilor. Pentru siguranţa cetăţenilor, Jandarmeria Română recomandă ca în situaţia în care observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, cu scopuri obscure, să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică. Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţe 112.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.