Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, de astăzi, până pe 12 septembrie la ora 10:00, în Dobrogea va ploua, vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Astăzi, temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 19…20 grade. Mâine, temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade.