În data de 05.02.2013, începând cu ora 10.00, la sediul Gărzii de Coastă din Constanţa a avut loc şedinţa de evaluare a activităţii instituţiei.
Conducerea Gărzii de Coastă a prezentat, în sistem video-conferinţă, principalele realizări ale poliţiştilor de frontieră constănţeni şi tulceni în anul 2012.
În perioada analizată, controlul trecerii frontierei pentru persoane şi mijloace de transport s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 562/2006 şi a prevederilor Convenţiei FAL, ţinând cont şi de legislaţia internă specifică, în domeniul regimului juridic al străinilor (OUG 194/2002), al dreptului de circulaţie a cetăţenilor români (L. 248/2005) şi altele.
În această perioadă s-a înregistrat un trafic de 1.707.201 de persoaneşi 380.850 mijloace de transport, în creşterecu 10% a numărului de persoane, față de anul 2011 când a fost înregistrat un număr de 1.555.109 persoane şi 377.751 mijloace de transport.
În punctele de trecere a frontierei nu s-a permis intrarea în ţară a unui număr de 125 de cetaţeni străini şi nu a fost permisă continuarea călătoriei pentru un număr de 761 de persoane (români şi străini), care nu îndeplineau condiţiile de călătorie.
Numărul persoanelor cărora nu li s-a permis intrarea în ţară este în creştere cu 18% faţă de anul 2011.
COOPERAREA INTERNĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
Cooperarea internă
În perioada supusă analizei, s-a urmărit intensificarea cooperării interne prin identificarea de noi forme şi metode de acţiune în mod prioritar pentru realizarea unui control la frontierǎ specific celui european şi pentru combaterea cu eficienţă a infracţionalităţii transfrontaliere.
Pe linia menţinerii ordinii şi siguranţei publice s-au desfăşurat 4418 acţiuni comune cu I.P.J. Constanţa şi I.P.J. Tulcea, constând în efectuarea schimbului de informaţii, pe niveluri de competenţă teritorială, precum şi prin desfăşurarea de misiuni pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale.
Pe linia combaterii braconajului piscicol s-au desfăşurat 379 acţiuni comune cu Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură pe raza judeţelor Constanţa şi Tulcea, precum şi cu Administraţia Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
Pe linia combaterii evaziunii fiscale, contrabandă şi combaterea dreptului de proprietate intelectuală s-au organizat şi desfăşurat 4206 acţiuni comune cu Comisariatul Regional al Gărzii Financiare Constanţa.
Cooperarea internaţională
Cooperarea cu autoritatea de frontieră a Republicii Bulgaria s-a realizatîn baza Planului de acţiuni pentru securitatea şi stabilitatea la frontierele estice ale U.E., aflate în responsabilitatea României şi Republicii Bulgaria pentru perioada 2012, desfăşurându-se următoarele activităţi:
– 2 întâlniri de lucru ale şefilor structurilor teritoriale ale agenţiilor de
frontieră din România şi R. Bulgaria;
– 1 întâlnire de lucru la nivel de experţi ai autorităţilor de frontieră din România şi Bulgaria în ceea ce priveşte schimbul de experienţă privind controlul la frontieră;
– 36 şedinţe de lucru la nivelul conducerii SPF-urilor pentru planificarea misiunilor comune desfăşurate la frontiera terestră comună
– 39 şedinţe de lucru la nivelul conducerii PTF în scopul coordonării activităţilor desfăşurate în cadrul punctului de frontieră;
– 407 patrulări comune la frontiera terestră, din care 17 misiuni de supraveghere în cadrul „Sistemului optronic de recunoaştere cu instalare pe catarg” (S.O.R.I.C).
– 26 întâlniri în scopul predării/primirii de persoane şi bunuri;
În perioada analizată au fost înregistrate un număr 21 încălcări la regimul frontierei de stat comune şi anume: treceri nepermise ale frontierei de stat din România în Bulgaria – 4 cazuri, din Bulgaria în România – 17 cazuri.
Cooperarea cu agenţii europene. Garda de Coastă a avut o contribuţie constantă la activităţile (operaţiuni comune, seminarii, grupuri de lucru, vizite de documentare) organizate de către Agenţia FRONTEX, prin detaşarea a 107 reprezentanţiai Gărzii de Coastă în 38 activităţi,
Este important de menţionat participarea activă a componentei navale la activităţile desfăşurate in cadrul Reţelei de Patrulare Europene (European Patrol Network) – 2 nave maritime de supraveghere la Operaţiunea Comună EPN POSEIDON SEA 2012, care a avut ca scop combaterea migraţiei ilegale la frontierele maritime ale U.E. dinspre Turcia către Grecia;
În perioada iunie-octombrie la nivelul Gărzii de Coastă s-a desfăşurat „Operaţiunea
Comună Puncte Focale Maritime 2012”, în P.T.F. Constanţa, care a fost desemnat Punct Focal Maritim şi au fost detaşaţi pentru o perioadă determinată poliţişti din statele membre ale U.E. participând la efectuarea controlului la frontieră.
PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII
Fapte ilegale constatate la frontieră
În perioada de referinţă au fost depistate 4198 fapte ilegale din care 1394 infracţiuni şi 2804 contravenţii, înregistrându-se o creştere a numărului de infracţiuni cu 26%, comparativ cu anul 2011. Au fost indisponibilizate bunuri în vederea confiscării (bunuri accizabile, autoturisme, arme, muniţii, materiale pirotehnice, bunuri fără acte de provenienţă sau contrafăcute, peşte, unelte de pescuit, nave de pescuit etc.) în valoare totală de 55.868.000 lei.
Pe categorii de infracţiuni, situaţia se prezintă astfel:
Infracţiuni
2011
2012
Tendinţe
Trecere / tentativă intrare/ieşire ilegală în/din ţară
40
59
ì
Trafic migranti
2
5
Fals si uz de fals
63
144
Furt
46
65
Trafic fiinţe umane
3
Arme – muniţii
22
6
î
Droguri
Maşini furate
68
38
Dreptul de proprietate intelectuală
172
128
Contrabandă, fraude vamale, evaziune fiscala
89
116
Braconaj piscicol, cinegetic
306
510
Regimul circulaţiei
141
265
Alte infractiuni
51
TOTAL
1041
1394
Pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi criminalităţii transfrontaliere, precum şi încălcălcarea regimului juridic al frontierei de stat, au fost organizate şi executate acţiuni independente cât şi cu organele de cooperare din zona de competenţă.
Combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de migranţi
În perioada analizată au fost înregistrate 43 cazuri de trecerea ilegală a frontierei, fiind implicate un număr de 92 persoane.
Prognoză
Cazuri
Persoane
38 % ì
27
58
43
92
Combaterea contrabandei, fraudei vamale si evaziunii fiscale
În perioada analizată au fost constatate 116 infracţiuni de contrabandă, evaziune fiscală, antrepozit fiscal, fraude vamale.
În ceea ce priveşte traficul ilicit cu ţigări, în perioada analizată a fost confiscată cantitatea de 15.684.470 ţigarete în valoare de 8.677.982 lei şi 5523,25 kg tutun în valoarede 1.047.300 lei.
Au mai fost confiscate : 18460 litri combustibil în valoare de 56.540 lei, bunuri diverse în valoare de aproximativ 56 milioane lei, 118.775 euro, 111.986 lei .
În coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a Parchetelor de pe lângă Tribunalul Tulcea, Medgidia şi Constanţa având suportul tehnic asigurat de către Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa si în cooperare cu Direcţia Regională şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Comisariatul Regional al Gărzii Financiare Constanţa, Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanţa, au fost organizate şi desfăşurate 10 activităţi judiciare complexe, constând în 112 percheziţii domiciliare şi auto, reţinerea a 13 învinuiţi, audierea a 198 persoane, care au dus la destructurarea a 3 grupuri infracţionale ce operau pe raza judeţelor Constanţa , Tulcea şi Ialomiţa.
Combaterea infractiunilor la dreptul proprietatii intelectuale
În vederea stopării intrării pe piaţa a produselor contrafăcute şi care aduc atingere unor drepturi de proprietate intelectuală, în anul 2012 la nivelul Gărzii de Coastăau fost organizate şi desfăşurate 32 acţiuni proprii şi în cooperare (Vama, Garda Financiara, SIPI, IJJ), în urma cărora au fost constatate 128 fapte penale şi indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor bunuri în valoare de 68.316.300 lei (1.669.335 categorii de bunuri, din care : 62.572 articole imbracaminte, 45.566 articole incaltaminte,176.557jucarii, 1.385.057articole diverse.
Combaterea traficului internaţional cu auto furate
Pentru combaterea fenomenului infracţional pe această linie au fost executate 40 acţiuni proprii, 7 acţiuni comune I.P.J. Tulcea şi Constanţa, 2 Operaţiuni complexe(JPO-CYCAR, fiind constatate un număr de 38 infracţiuni. Fenomenul s-a caracterizat prin depistarea a 38 auto, în valoareaproximativă 1,5 milioane lei, înregistrându-se o scădere faţă de perioada anului 2011 de circa 3 ori, fapt datorat în mare parte şi celor 55 utilaje confiscate anul trecut ca urmare a punerii în aplicare a unor ordonanţe de delegare ale DIICOT structura centrală.
Combaterea braconajului (piscicol şi cinegetic)
Pe linia braconajului piscicol şi cinegetic, s-au efectuat acţiuni preventive şi de combatere a fenomenului atât în lacurile litorale, Dunăre, cât şi la Marea Neagră, fiind o zonă de risc în special datorită incursiunilor pescadoarelor turceşti, care se aventurează atât în zona economică exclusivă cât şi apele teritoriale.
În urma celor 847 acţiuni desfăşurate au fost constatate 510 infracţiuni, aplicate 253 contravenţii, ridicându-se, în vederea confiscării 18.757 kg peşte specii diferite, 235,2544 icre, în valoare totală de 221.670 lei, unelte de pescuit (65.179 metri plase monofilament, plase tip ava, plase tip ohan, vintire, halauri, prostovoale), 64 ambarcaţiuni, în valoare de 300.000 lei, 3 nave reţinute si vânat în valoare de 42.368 lei.
Cantitatea de peşte confiscată a crescut cu 36% , comparativ cu anul 2011.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.