Interpreta Marina Voica a fost invitata de onoare a organizatorilor concursului Miss Capitala, care s-a desfășurat zilele trecute la Breaza.
Stabilită de ani buni la Breaza, Marina Voica participă cu drag la evenimentele din localitate. De această dată, ea a răspus invitației primarului din Breaza, Răzvan Bălășescu la concursul Miss Capitala. Artista a socializat și a admirat concurentele. Printre invitații acestui eveniment s-au mai numărat: fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, prefectul de Prahova, Marius Sersea, deputatul Dan Tudorache și deputatul Paul Dumbraveanu.
Miss Capitala a fost organizată de Clara și Sorin Popescu, în colaborare cu autoritățile locale din Breaza. În cadrul aceluiași eveniment s-a acordat și titlul Regina Bucureștiului. Micu Bianca, în vârsta de 16 ani a câștigat titlul Miss Capitala, iar titlul Regina Bucureștiului a fost adjudecat de Anca Nainer, de 18 ani (care mai are în palmares și titlul Miss Sector 4).
A doua zi, Clara și Sorin Popescu au organizat, tot la Breaza, cea de a doua ediție a Running Queen. Concurentele până în 14 ani au alergat 1000 m și 3000 m peste această vârstă. Cursa de Nordic Walking s-a desfășurat tot pe 3000 de m.
„Concurentele de la ediția a-2-a a Running Queen de la Breaza au fost rasplatite cu mici cadouri la tombolă, dar cel mai mare câștig a fost porția de bună-dispoziție și sănătate. Pregătim, déjà, a 3 a ediție la care vom avea peste 200 de premii la tombolă, iar primele clasate vor primii, atât medalii, cât și coronițe, că doar este alergarea reginelor!”
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.