Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 21 iulie 1992, a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Turkmenistan. În prezent, Turkmenistanul este al doilea partener economic al României în Asia Centrală.
În cei 20 de ani, relaţiile bilaterale au avut un parcurs ascendent, susţinut de o serie de înţelegeri şi acorduri în domeniile politic, economic, cultural şi juridic. Un moment semnificativ în relaţiile cu Turkmenistanul a fost semnarea, la 22 iulie 2009, a Declaraţiei Comune a Preşedintelui României şi a Preşedintelui Turkmenistanului, prin care au fost convenite direcţiile viitoare de cooperare. Elementul de consistenţă al Declaraţiei este stabilirea unui Parteneriat Strategic în domeniul energetic, care să valorifice atât potenţialul Turkmenistanului pentru asigurarea securităţii energetice europene prin posibilitatea de a participa la Coridorul Sudic, cât şi poziţia strategică a României şi tradiţia ţării noastre în producţia de utilaje petroliere şi experienţa specialiştilor români în industria de ţiţei şi gaze.
Dezvoltarea unor linii de acţiune în acest domeniu prioritar este susţinută de două instrumente de lucru cu rol important în consolidarea dialogului: Comisia Mixtă Interguvernamentală pentru cooperare economică şi Grupul de lucru pentru energie, grup ce se reuneşte anual începând din anul 2010.
Un alt moment important al dezvoltării relaţiilor diplomatice româno-turkmene a fost deschiderea Ambasadei Turkmenistanului la Bucureşti, în anul 2010, care rămâne până în prezent unica misiune diplomatică a Turmenistanului în regiune.
Contactele politice frecvente la cel mai înalt nivel dintre cele două state sunt o confirmare a calităţii dialogului politic actual şi a tendinţelor consecvente de consolidare a ansamblului relaţiilor bilaterale.
Componenta educativă este susţinută în relaţia bilaterală prin acorduri sectoriale. România oferă anual un număr de 25 de burse pentru studenţii turkmeni. La 20 iulie 2012, a fost semnat un nou Program interministerial de colaborare în domeniul educaţiei pentru perioada 2012-2017, ce va asigura continuitatea accesului studenţilor turkmeni la instituţiile de învăţământ superior din România.
Elaborarea şi aplicarea Planului de Acţiune al Declaraţiei Comune a Preşedintelui României şi a Preşedintelui Turkmenistanului este în măsură să consolideze perspectivele ample de cooperare, Turkmenistan fiind un partener cheie al României în Asia Centrală.
Informaţii suplimentare
România a recunoscut independenţa Turkmenistanului la 20 decembrie 1991, fiind între primele ţări care a întreprins acest demers. Un an mai târziu, în august 1993, a fost inaugurată Ambasada României la Aşgabad.
Volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Turkmenistan în anul 2011 a fost de 60,24 milioane dolari, înregistrând o creştere cu 191 % faţă de anul precedent.
La data de 19 iulie 2012, ministrul afacerilor externe Andrei Marga l-a primit pe prim-adjunctul ministrului de externe al Turkmenistanului, Vepa Hadjiev, care a efectuat o vizită de lucru în România în perioada19-20 iulie 2012. http://www.mae.ro/node/14623
Cu acelaşi prilej, demnitarul turkmen a avut consultări cu secretarul de stat Bogdan Aurescu. http://www.mae.ro/node/14635