Suntem în plină primăvară, dar meteorologii emit cod după cod de vreme rea. Din această seară de la ora 20.00, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi zona Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali sunt sub cod galben de vânt şi ninsori viscolite.
De mâine dimineaţă, de la ora 4, ninsorile şi vântul capătă intensitate şi astfel codul galben devine portocaliu pentru Bucureşti şi în 9 judeţe din jurul Capitalei. În aceste zone va ninge abundent, vântul va sufla cu 70 km/h şi va viscoli zăpada. În jumătatea de sud a ţării rămâne în vigoare codul galben de vânt şi ninsori viscolite până la ora 14.
Şi temperaturile vor fi de iarnă în acest interval. În nordul Moldovei termometrele vor coborî până la minus 13 grade Celsius. În aceste condiţii premierul Victor Ponta a convocat astăzi, la Guvern, la ora 15.00, Comandamentul de iarnă. Vremea rea afectează şi Ungaria.
De aceea, Ministerul român de Externe îi avertizează pe cetăţenii care vor să călătorească în această ţară că mai multe regiuni sunt sub cod portocaliu de ninsoare şi viscol.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.