Procedura de atribuire a lucrărilor de construcții în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceului Teoretic Ovidius Constanța” a fost anulată.
În luna august a anului 2019 a fost încheiat contractul de finanțare în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceului Teoretic Ovidius Constanța” între Primăria Municipiului Constanța și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În cadrul acestui proiect au fost demarate mai multe achiziții, dintre care cea mai importantă este procedura „Execuția lucrărilor de construcții”. La această procedură a fost depusă o singură ofertă.
În urma analizării propunerii financiare, comisia de evaluarea a solicitat clarificări. Ofertantul nu a răspuns la această solicitare în termenul solicitat, drept pentru care procedura a fost anulată.
Dat fiind termenul scurt de implementare a proiectului, autoritatea contractantă, Primăria Municipiului Constanța, va relua în cel mai scurt timp posibil procedura de atribuire. Pe această cale, invităm toți operatorii economici interesați să verifice anunțul ce va fi publicat pe www.e-licitatii.ro și să depună oferte, se menționează în comunicatul primăriei Constanța.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.