În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În intervalul menţionat, au fost constatate 5 infracţiuni astfel:
Aparate de masaj susceptibile a fi contrafăcute
O echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrători vamali a efectuat controlul fizic asupra unui container sosit din China, referitor la punerea în circulaţie de produse contrafăcute.Containerul controlat în data de 03.05.2012, în jurul orei 14.00, sosise pe adresa unei societăţi cu sediul în judeţul Ilfov şi era încărcat cu 1.790 de seturi cu aparate de masaj, reprezentând o marcă cunoscută, bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală. Bunurile descoperite, cu o valoare de aproximativ 115.000 lei dacă ar fi fost originale, au fost reţinute de către lucrătorii vamali şi lasate în custodia comisionariului vamal.Pe numele administratorului societăţii comerciale, un cetăţean iakian domiciliat în Bucureşti, a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998, republicată, privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Peşte transportat fără documente legale şi unelte de pescuit interzise de lege
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat 8 cetăţeni români care transportau cantităţi de peşte fără documente legale şi care deţineau unelte de pescuit interzise de lege.În data de 03.05.2012 poliţiştii de frontieră au desfăşurat mai multe acţiuni în zona de competenţă, ocazie cu care au ridicat în vederea confiscării 76 de kilograme de peşte şi 8 unelte de pescuit interzise de lege.Astfel, în jurul orei 03.00, poliţiştii de frontieră au interceptat pe canalul Sulina o ambarcaţiune din fibră de sticlă, la care era ataşat un motor Yamaha, în care se aflau A.I. de 44 ani, N.M. de 18 ani şi M.M. de 19 ani, în care s-au găsit 2 plase de pescuit tip setcă şi cantitatea de 21 kilograme peşte din specia crap.În jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră au verificat pe lacul Puiu din judeţul Tulcea o ambarcaţiune tip lotcă cu motor ataşabil marca Suzuki, în care se aflau C.D. de 33 ani şi T.P. de 35 ani, domiciliaţi în localitatea Caraorman.În urma controlului au fost descoperite 6 unelte de pescuit tip setcă şi cantitatea de 36 kilograme peşte din speciile crap şi somn.În seara aceleiaşi zile, în jurul orei 20.30, în apropierea localităţii Văcăreni a fost controlat în trafic un autoturism marca Opel, înmatriculat în judeţul Prahova, în care se aflau M.G. de 21 ani şi G.M. de 40 ani, domiciliaţi în judeţele Galaţi, respectiv Tulcea.În interiorul autoturismului a fost descoperită cantitatea de 19 kilograme de peşte din speciile scrumbie şi oblet, pentru care cei doi nu au putut prezenta documente de provenienţă şi transport.Uneltele de pescuit interzise de lege au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil.Pe numele persoanelor în cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „nedeţinere a licenţei/autorizaţiei de pescuit comercial sau recreativ sportiv”, „deţinere şi folosire la pescuit de către persoane nautorizate a uneltelor de pescuit comercial”, „pescuit comercial în habitatele piscicole naturale în perioada de prohibiţie” şi „procurare şi transport a peştelui fără documente de provenienţă”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Infracţiune pe drumurile publice
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul desfăşurării activităţilor de supraveghere şi control în zona de frontieră, au constatat următorul caz sancţionabil de O.U.G. 195/2002 republicată şi Codul Penal.În data de 03.05.2012, în jurul orei 04.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă a fost verificat un autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în Italia şi condus de H.M. de 35 de ani, domiciliat în localitatea Mirosloveşti din judeţul Iaşi.Şoferul a prezentat un certificat de înmatriculare purtând însemnele autorităţilor italiene asupra căruia existau indicii de fasificare.Pe numele persoanei în cauză au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvărşirii infracţiunii de uz de fals.
Aproximativ 4 tone de legume transportate fără documente legale
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean român care transporta cu o autoutilitară 3.800 de kilograme de legume fără a deţine documente de provenienţă.Poliţiştii de frontieră au acţionat în data de 03.05.2012, în jurul orei 19.30, în zona de responsabilitate a S.P.F. Cernavodă, ocazie cu care au verificat în trafic o autoutilitară marca Ford Tranzit, înmatriculată în judeţul Ialomiţa şi condusă de N.C. de 30 ani.S-a constatat că în autovehicul se aflau 3.800 de kilograme de legume pentru care şoferul nu a putut prezenta documente justificative.Întreaga cantitate de legume fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele şoferului a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei conform art. 2, lit.c din Legea 12/1990 republicată.
P / Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa
Agent principal de poliţieMarius Ovidiu NICULESCU
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.