Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpaţilor RÎPANU CIPRIAN şi TOKAR RANDI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Magistraţii Judecătoriei Reşiţa au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 23.05.2012, ora 2030, Poliţia municipiului Reşiţa a fost sesizată cu privire la prezenţa suspectă a unui autoturism în care au fost remarcate două persoane. Patrula mobilă de siguranţă publică dirijată la faţa locului a stabilit identitatea celor doi în persoana inculpaţilor mai sus menţionaţi. Cu ocazia investigarii tehnico criminalistice a autovehiculului, au fost identificate, ridicate şi ambalate în vederea continuării cercetărilor o serie de bunuri un pistol de culoare neagră ce prezenta caracteristicele unei arme militare cu încărcător aferent în care se aflau un număr de 8 cartuşe 6,5 şi un pistol marca Zoraki, cal. 9 mm, cu încărcător aferent în care se aflau un număr de 12 cartuşe. Cei în cauză au declarat că nu posedă permis de port armă pentru aceste arme, fapt pentru care s-a procedat la ridicarea acestora în vederea cercetărilor. De asemenea, în autoturism au fost descoperite sticle în care se aflau substanţe inflamabile, un cuţit de mari dimensiuni, mănuşi, ochelari de soare şi şepci prevăzute cu câte o meşă.
Inculpaţii au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 24.05.2012, ora 03:00.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor împrejurărilor producerii faptelor.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.