Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, la data de 18.07.2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi au solicitat, totodată, instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului TOMA ALEXANDRU DANIEL sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor deosebit de grav şi port ilegal de cuţit.
Magistraţii Tribunalului Timiş au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în noaptea de 17/18.07.2012, în urma unor altercaţii verbale, inculpatul a lovit cu cuţitul două persoane dintre care, una a decedat, iar celeilalte i-a fost pusă viaţa în primejdie.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor împrejurărilor producerii faptelor
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.