Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi au solicitat, totodată, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpatului MAN COSMIN (aflat în stare de reţinere) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi viol. Magistraţii Tribunalului Suceava au admis cererea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile. Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 31.05.2012, în jurul orelor 0900, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra victimei M.A. (mama sa), aplicându-i mai multe lovituri cu un obiect contondent în zona capului, producându-i leziuni grave ce necesită pentru vindecare un nr. de 45-50 zile de îngrijiri medicale, care au fost de natură a pune în primejdie viaţa acesteia. Profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, inculpatul a întreţinut cu aceasta un raport sexual. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii judiciare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.