Începând de astăzi, 22 ianuarie, Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Social-Misionar, va oferi o masă caldă, ceai și dulciuri celor aproximativ 30-40 persoane fără adăpost aflate în proximitatea Gării Constanța.
Proiectul se va derula în zilele în care se înregistrează temperaturi negative, cu ajutorul Asociației „Samarineanul Milostiv” și al parohiei „Sfântul Ștefan” (Gară).
Masa va fi oferită de către voluntari, la biserica „Sfântul Ștefan” din Parcul Gării, în intervalul orar 14.30-15.30.
Un proiect asemănător se derulează deja, de câteva zile, pentru alte 15 persoane fără adăpost, în cadrul parohiei „Sf. Ier. Nectarie”, din zona „Meconst”, unde li se oferă ceai, cafea și sandwich-uri. Totodată, din anul 2014, această parohie oferă, de două ori pe zi, o masă caldă pentru 40 de pensionari, cu pensii sub 400 lei.
Cei care doresc să sprijine acest demers sunt rugați să se adreseze parohiei „Sf. Ștefan” (Gară) sau Departamentului Social-Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.