Rușii au atacat cu drone obiective din Ucraina aflate aproape de granița României. Pentru a doua noapte la rând tulcenii au primit mesaj R0 – ALERT. Forțele Aeriene au ridicat două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană de la Borcea.
„Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis în această noapte un mesaj RO-alert prin care informa populația din zona de Nord a județului Tulcea despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, în zona de graniță a României cu Ucraina.Avertizarea a fost transmisă în urma informațiilor primite din partea MApN,” transmite ISU Tulcea. În mesajul RO-ALERT, populaţia din nordul județului Tulcea a fost anunţată că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi a fost îndemnată să se adăpostească.Potrivit mesajului, starea de alertă a durat 90 de minute.
Datele furnizate de sistemele radar ale Forțelor Aeriene Române nu au indicat pătrunderi ale dronelor în spațiul aerian al României. Totuși, forțele MApN vor executa, în cursul acestei zile, cercetări în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații și vor continua misiunile de supraveghere a spațiului aerian, potrivit unui comunicat MApN.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.