Universitatea „Ovidius” din Constanța, prin Centrul „American Corner” din cadrul Bibliotecii Universitare și Corpul Păcii România organizează joi, 31 ianuarie 2013, începând cu ora 11.30 şi la ora 13.00 două ateliere de prezentare a resurselor adunate de Corpul Păcii de-a lungul celor 22 de ani de activitate în România. Sesiunea, adresată în principal profesorilor de limba engleză de liceu şi de şcoală generală, va oferi informaţii despre tipurile de resurse pe care organizaţia le pune la dispoziţia celor interesaţi şi va exemplifica metode de predare prezentate de un voluntar american.
Astfel, începând cu ora 11.30, profesorii de limba engleză de şcoală generală sunt invitaţi să participe la acţiunea „Hooking early learners on English”, prezentată de Kristi St. Amant, Voluntar Peace Corps, profesor de limba engleză la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
La ora 13.00, profesorii de limba engleză de liceu pot participa la prezentarea intitulată „Write it right – in your own words. Plagiarism: What it is and how to avoid it by citing your sources”. Prezentarea va fi făcută de James Holman, Voluntar Peace Corps, profesor de limba engleză la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
Evenimentul va avea loc la Centrul de Informare şi Resurse „American Corner” din Constanţa, în incinta Bibliotecii „Ovidius”, B-dul Mamaia, Nr. 126, etajul 1. Pentru participare, cei interesați pot trimite un e-mail de confirmare la adresa rodica_toma2006@yahoo.com. Toţi profesorii vor primi certificate de participare.
Atelierul de resurse face parte din proiectul „Leave a Peace Behind” ce vizează instituţionalizarea resurselor Corpului Păcii şi schimbul de bune practici dintre Voluntarii americani şi potenţialii beneficiari locali. Proiectul se va desfaşura la nivel naţional în perioada septembrie 2012 – iunie 2013.
Corpul Păcii România este o agenţie guvernamentală americană înfiinţată în anul 1961 la iniţiativa Preşedintelui John F. Kennedy, care trimite voluntari americani în toată lumea în programe de asistenţă tehnică şi schimb intercultural. În baza acordului inter-guvernamental, agenţia americană funcţionează în România din anul 1992. Misiunea Corpului Păcii în România se va încheia în vara anului 2013. Pentru mai multe detalii referitoare la activitatea agenţiei accesaţi site-ul: http://romania.peacecorps.gov/
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.