Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Africa de vest cu privire la epidemia de febră virală hemoragică (Ebola) înregistrată în trei state din această regiune – Guineea-Conakry, Liberia și Sierra Leone.
Întrucât boala este contagioasă, ţările unde virusul a fost confirmat prin analize de laborator (Guineea-Conakry, Liberia, Sierra Leone şi Nigeria), cele în care au existat cazuri prezumate, dar neconfirmate prin analize de laborator (Mali, Gambia, Senegal), precum şi celelalte state din vecinătatea focarului epidemic au dispus măsuri de prevenire şi au lansat campanii interne de informare a populaţiei.
Este de reţinut că nu există nici vaccin, nici tratament specific împotriva virusului Ebola. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, majoritatea cazurilor de infestare cu acest virus se soldează cu decese.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să renunţe la călătoriile care nu sunt imperios necesare în Guineea-Conakry, Liberia, Sierra Leone, iar celor aflaţi deja pe teritoriul acestor state, să urmărească mesajele emise de autorităţile locale și să respecte regulile de conduită şi de igienă recomandate.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.