A treia ediţie a Festivalului Antic Tomis se va desfăşura în perioada 29-31 august 2014 în Parcul Tăbăcărie din Constanţa, cu participarea asociaţiilor de reconstituire istorică din Romania (Terra Dacica Aeterna, România – Dacia Casa Noastră, Lupii Apoulonului, Legiunea a XIII-a Gemina Apulum, Gladiatorii – Ludus Apoulensis) şi Bulgaria (Legiunea IIII-a Scythica).
Festivalul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa.
Evenimentul beneficiază şi de sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, care va organiza, împreună cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, în perioada 29-30 august 2014, o conferinţă cu tema „Istoria antică a Dobrogei – valorificarea turistică a brandului Dobrogea”. La această conferinţă, participanţii vor avea ocazia de a dezbate activităţile, obiceiurile şi stilul de viaţă din antichitate, de a analiza contribuţia patrimoniului istoric al Dobrogei la dezvoltarea turismului în regiune.
Dacă prima ediţie a Festivalului Antic Tomis (organizată în perioada 17-19 august 2012 în zona Edificiului Roman cu Mozaic), a reunit peste 6.000 vizitatori, cea de a doua ediţie (ce a avut loc în perioada 16-18 august 2013 în zona Sat Vacanţă – Parcul Tăbăcărie) a atras peste 15.000 de vizitatori şi participanţi care au interacţionat, pe parcursul celor trei zile, cu activităţile, obiceiurile şi stilul de viaţă din antichitate, în cadrul a numeroase ateliere susţinute de membrii asociaţiilor de reconstituire istorică.
La editia din acest an estimam 20.000 vizitatori.
Festivalul Antic Tomis a fost o idee a agentiei de marketing cultural Groove Hour, inca din 2006, dar a prins viata numai prin parteneriatul cu Asociatia noastra, care si-a asumat provocarea organizarii unui eveniment istoric in orasul Constanta.
Programul festivalului
29 august ora 9.00 – 10.00: Amenajarea taberei, primirea vizitatorilor ora 10.00 – 15.00: Participare interactiva la atelierele de reconstituire istorica, demonstratii tactice, antrenamente militare cu public ora 15:00 – 16:00: Teatru de papusi, cu tematica antica ora 17.00 – 18.00: Parada militara si civila (pe traseul: City Park Mall – tabara festivalului din Parcul Tabacarie) ora 18.30: Ceremonia de deschidere ora 19.30: Demonstratii militare – lupte intre daci si romani
30 august ora 10.00 – 15.00: Participare interactiva la atelierele de reconstituire istorica, demonstratii tactice, antrenamente militare cu public ora 15:00 – 16:00: Teatru de papusi, cu tematica antica ora 17.00 – 19.00: Demonstratii militare, Proiectii filme documentare, Tir cu arcul, Gastronomie antica ora 21.00: Parada in statiunea Mamaia
31 august ora 10.00 – 13.00: Participare interactiva la atelierele de reconstituire istorica, demonstratii tactice, antrenamente militare cu public ora 13.00: Ceremonia de premiere a participantilor, inmanarea medaliilor si diplomelor reenactorilor ora 17:00: Teatru antic ora 19:00: Inmanarea medaliilor si diplomelor celor care realizeaza piesele de teatru de papusi si teatru antic
Pentru a continua să creştem nivelul şi imaginea Festivalului Antic Tomis, şi pentru a da ocazia constănţenilor şi operatorilor privaţi să devină Parteneri ai Festivalului, am lansat o Campanie de strângere de fonduri în sprijinul acestui eveniment. Astfel, ne adresăm atât societăţilor comerciale care doresc să susţină acest festival prin sponsorizare (donaţie minimă de 100 ron/ 25 euro) cât şi publicului larg si miilor de fani care iubesc singurul Festival istoric al oraşului Constanţa (donaţie minimă de 30 Ron/ 7 euro).
Cei care doresc să contribuie financiar la buna organizare a acestui festival pot face donaţii în LEI sau valută (EUR) într-unul din următoarele conturi ale Asociatiei de Promovare Litoral – Delta Dunarii, deschise la Banca Transilvania, Sucursala Constanta: RO 37 BTRL 01401205E31793XX (LEI) RO12 BTRL 0140 4205 E317 93XX (EURO)
Sau pot realiza donatia direct la sediul Asociatiei Litoral – Delta Dunarii, in numerar.
“Festivalul Antic Tomis, aflat la cea de-a treia sa ediţie este, atât pentru comunitatea locală, dar şi pentru Asociaţia noastră, un eveniment de suflet, care atrage mulţi turişti şi o imagine pozitivă, atât de necesară Litoralului românesc. Organizarea evenimentului în staţiunea Mamaia – Parc Tăbăcărie, în luna august, vrea să arate turiştilor care au ales ca destinaţie de vacanţă Litoralul Românesc, că, pe lângă mare, plajă, evenimente în cluburi, pot să se transpună şi în atmosfera şi istoria vremurilor de naştere a cetăţii Tomis. Suntem convinşi că cea de-a treia ediţie va avea un impact şi mai mare asupra turiştilor şi constănţenilor, iar evenimentul va continua să atragă un interes fantastic şi va reprezenta o nouă pagină în istoria evenimentelor de promovare a Constanţei şi a Litoralului Românesc. Vă aşteptam la reîntâlnirea cu Tomiris şi cu legiunile de daci şi romani, care vor reînvia Cetatea noastră! TOMIS REDIVIVUS!“, a declarat Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral-Delta Dunării.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.