Două autoturisme de lux, în valoare de peste 200.000 euro, cu numere și acte false, pregătite pentru export în Turcia, au fost descoperite de polițiștii de frontieră, în Portul Constanța.
În ziua de 18.03.2025, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud, aflați în incinta unui operator portuar, au efectuat controlul asupra a două autoturisme, cu plăcuțe de înmatriculate din Lituania, aflate în posesia a doi cetățeni din Belarus.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismele nu sunt înmatriculate, au montate plăcuțe de înmatriculare care aparțineau altor autoturisme, iar documentele aferente nu îndeplinesc condițiile de fond și formă, fiind false. Autoturismele urmau să fie exportate în Turcia pe o navă tip RO-RO (mijloc naval de transport mărfuri în regim internațional, cu rampe/șine de încărcare/descărcare).
Autovehiculele, evaluate la aproximativ un milion lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.