Pe data de 6 august cea mai veche biserică din Constanța, Biserica Greacă, își serbează hramul, Schimbarea la Față. Astfel, la ora 8.30, I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la această biserică. Până pe data de 9 august la această biserică vor sta spre închinare moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse de la mănăstirea Peștera Sf. Andrei.
Construcţia bisericii a început în anul 1865 şi s-a terminat în anul 1867, la baza ei stând firmanul de construire dat de către Sultanul Abdul Aziz. Clădirea, în formă dreptunghiulară, nu are turle, întrucât era prevăzut în mod expres în aprobare, ca bisericile creştine din Imperiul Otoman să nu fie mai înalte decât moscheele musulmane. Pictura bisericii a fost executată de un renumit pictor aghiograf de la Muntele Athos. Pe 23 noiembrie 1878, în această biserică, în prezenta locuitorilor oraşului Constanţa s-a făcut primul Te-Deum de mulţumire pentru victoriile ostaşilor români în luptele de cucerire a independenţei naţionale (1877) de la Plevna, Vidin, Rahova precum şi pentru revenirea Dobrogei la Ţara Mamă.
În anul 1954 biserica a fost declarată „Monument istoric” şi inclusă pe lista de „Patrimoniu Naţional şi Cultural”. Datorită lipsei fondurilor şi a stării de degradare, membrii Comunităţii Elene au cerut aprobarea Patriarhiei Române ca lăcaşul de cult să treacă în administrarea Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1974, Patriarhia Română a aprobat includerea bisericii parohiale cu patrimoniu şi enoriaşi în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului şi a Dunării de Jos. Pictura, refăcută de către pictorul Nicolae Radu, a fost sfințită în anul 1991.
Biserica „Schimbarea la Faţă” mai serbează două hramuri: 27 august – Sfântul Fanurie şi 30 noiembrie – Sfântul Andrei. Slujbele se săvârşesc atât în limba română cât şi în limba greacă.
Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea în care Mântuitorul Şi-a schimbat în mod minunat chipul feţei Sale, pe muntele Taborului, în prezenţa a trei dintre ucenicii Săi: Petru Ioan şi Iacov. Datele istorice spun că sărbătoarea își are originea în momentul sfinţirii unei biserici zidite de Sfânta împărăteasă Elena, pe muntele Taborului, în secolul IV. Atestarea documentară a sărbătorii apare în prima jumătate a secolului V. În secolul VIII, odată cu generalizarea acestui praznic, Sfântul Andrei Criteanul compune o predică la Schimbarea la Faţă, iar Sfinţii Ioan Damaschin şi Cosma au compus imne religioase în cinstea sărbătorii.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.