Duminică, 17 august 2014, la orele 7.30, va avea loc o procesiune cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti până la biserica Sfântul Gheorghe din incinta Ansamblului istoric brâncovenesc de la Mogoşoaia pentru a fi venerate de cler şi credincioşi.
În continuare, de la orele 9.30, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, iar de la orele 11.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu alți ierarhi, va sfinți pictura restaurată a bisericii Sfântul Gheorghe Mogoșoaia.
Racla cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu va rămâne la biserica Sfântul Gheorghe de la Mogoşoaia până în jurul orelor 15.00, când va fi readusă la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ de la Mogoşoaia
Amplasată în afara zidurilor bine cunoscutului Palat domnesc, din localitatea ilfoveană Mogoşoaia, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ este parte componentă a curţii domneşti a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Această ctitorie a voievodului Ţării Româneşti de la 1688 este singurul spital duhovnicesc a peste 1.500 de familii care locuiesc în zonă.
Toată construcţia este din cărămidă, vizibilă doar în latura de nord a pronaosului, în exterior, acolo unde apare un turnuleţ, înăuntrul căruia se poate urca printr-o scară spiralată. Pridvorul deschis şi larg se sprijină pe opt coloane de formă rotundă, aşezate pe un zid scund. De aici se pot vedea, în latura de sud a curţii bisericii, câteva cruci, unele masive, alte mai mărunte, aduse în anul 1906, care poartă o valoare strict artistică şi documentară.
Exteriorul este împărţit în două zone printr-un brâu rotunjit de cărămidă, ieşit în relief, care încinge biserica toată. Deasupra acestui brâu despărţitor zidurile sunt ornate cu forme de arc frânt, care se înlănţuie asemenea unor braţe prinse în horă de jur împrejurul bisericii. Ancadramentele atent ornate ale ferestrelor amintesc de stilul brâncovenesc.
De remarcat decoraţia florală de culoare închisă de pe arcurile de susţinere a celor două cupole ale pridvorului, similară cu cea din pridvorul palatului de alături şi cel de la Potlogi.
Pictura pronaosului este dominată de imaginea din adâncul calotei, unde este zugrăvit chipul în medalion al Maicii Domnului. În registrul din partea superioară sunt înfăţişate cele şapte sinoade ecumenice. În registrul inferior apar chipuri de cuvioşi şi cuvioase. Ctitorii sunt zugrăviţi pe zidul de vest: Constantin Brâncoveanu alături de cei patru băieţi şi Marica Doamna însoţită de cele şapte fiice.
Am amintit deja de imaginea autentică, de rară frumuseţe, a lui Iisus Pantocrator, ca element central al reprezentării picturale din naos, unde pereţii laterali sunt destinaţi scenelor din viaţa şi patimile lui Iisus Hristos. Pe zidul despărţitor dintre naos şi pronaos, deasupra coloanelor de susţinere, apare Adormirea Maicii Domnului. Chipuri de mucenici aflăm în partea de jos, în registrul inferior.
Pictura altarului îşi are obârşia în centrul bolţii dinspre răsărit, cu chipul Maicii Domnului. Dedesubt, ca şi la Biserica „Doamnei“ din Bucureşti, împodobită tot de Constantinos la 1683, apar cele două scene: în latura de nord, împărtăşirea Apostolilor cu Iisus, în două ipostaze, iar în latura de sud, Cortul mărturiei cu cei 12 fii ai lui Iacov, care aduc daruri la templu. În registrul inferior sunt zugrăviţi ierarhi şi diaconi; la proscomidie – Viziunea Sfântului Petru din Alexandria, dedesubtul căreia, aproape de temelie, apare ereticul Arie, înghiţit de iadul înfăţişat printr-un cap de balaur.
Catapeteasma este sculptată în lemn, în stil brâncovenesc, cu motive zoomorfe şi vegetale.
Din istoric reiese că, în trecut, biserica a fost îngrijită de ctitori şi de urmaşii lor, iar mai apoi de enoriaşii Parohiei Mogoşoaia. În anul 1912, familia Bibescu a reparat şi a curăţat pictura şi catapetesma. 40 de ani mai târziu, s-a reparat clopotniţa. În 1954, a fost refăcut în întregime acoperişul de şindrilă cu ajutorul material al enoriaşilor, al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi al Departamentului Cultelor. În 1960, s-a introdus lumina electrică, iar peste 10 ani s-a acoperit din nou cu şiţă. La 1 noiembrie 1976 a început lucrarea de spălare şi refacere în pronaos a picturii. În urma cutremurului din 1977, în perioada 1978-1981, biserica a fost consolidată şi reparată. În anul 2001, s-a refăcut acoperişul şi a fost racordată la sursa de căldură constantă existentă în palat.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.