Consfatuirile judetene ale cadrelor didactice -specialitatea educatoare- vor avea loc MARTI, 10.09.2013 , ora 10,00 la Casa de cultura a Sindicatelor din Constanta.
Sunt asteptate toate cadrele didactice din specialitate.
Astăzi, 10 septembrie 2013, în cadrul „Black Sea Conference”, Valeriu Nicolae Ionescu – director general al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa şi reprezentanţii autorităţilor regionale, municipale şi portuare din România, Austria, Bulgaria şi Ucraina au avut discuţii în urma cărora s-a convenit forma finală a „Memorandumului de Înţelegere pentru stabilirea unei cooperări în cadrul Comunităţii de Lucru a Regiunilor Dunării, Regiunilor Mării Negre de Vest şi porturile acestora”, formă acceptată de Ministerul Afacerilor Externe. În perioada următoare se vor realiza procedurile interne ale fiecărei părţi, după care se va trece la semnarea documentului.
După această etapă, partea austriacă va finanţa împreună cu UE un prim proiect de evaluare, ce se va finaliza cu recomandări privind direcţiile de dezvoltare. În funcţie de aceste direcţii părţile semnatare urmează să iniţieze proiecte cu finanţare europeană, în perspectiva exerciţiului financiar 2014-2020.
În cadrul aceleiaşi reuniuni s-au pus bazele Proiectului de Cooperare Poarta Multi – Port Regiunea de Vest a Mării Negre, având ca model de succes Asociaţia Porturilor Mării Adriatice de Nord (NAPA), ce cuprinde porturile Veneţia, Trieste (Italia), Rijeka (Croaţia), Koper (Slovenia).
În anul 2012, în contextul preluării de către landul austriac Austria Inferioară a preşedinţiei rotative a Comunităţii de lucru a Statelor Dunărene (ARGE), a evoluţiei în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (EUSDR) şi a eforturilor Uniunii Europene de revizuire a TEN-T (extindere în afara UE), experţi austrieci au demarat o iniţiativă pentru încheierea acestui Memorandum de Înţelegere, fapt ce corespunde şi intereselor de promovare a Portului Constanţa.
Acest demers vine ca o recunoaştere a importanţei Regiunii Mării Negre de Vest pentru rutele de transport Euro-Asiatice, având în vedere posibilităţile oferite de Strategia UE pentru Regiunile Dunării (EUSDR), cu scopul facilitării comerţului internaţional între participanţii la proiect, prin asigurarea unor servicii de transport combinat, eficiente în regiunea Mării Negre şi a Dunării.
Scopul Memorandumului de Înţelegere constă în:
– impulsionarea cooperării şi coordonării între părţile semnatare pentru o dezvoltare economică susţinută;
– recunoaşterea şi definirea premiselor şi condiţiilor pentru eficientizarea fondurilor şi know-how-lui provenite din surse private şi publice;
– definirea unor proiecte comune cu co-finanţare europeană;
– distribuirea între părţi a oricăror fonduri şi resurse ca urmare a unui acord separat.
Proiectul de Cooperare “Poarta Multi – Port Regiunea de Vest a Mării Negre” prevede începerea negocierilor pentru formarea unei organizaţii după exemplul NAPA şi îşi propune:
– obiective strategice comune în competiţia internaţională;
– dezvoltarea unor standarde tehnice comune;
– finanţarea activităţilor comune EUSDR;
– extinderea punctelor tari specifice fiecărui partener;
– organizarea comună a legăturilor de transport terestre şi fluviale (conexiunile cu hinterlandul);
– un parteneriat puternic pentru zonele din vecinătate.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.