În perioada 02.11 – 04.11.2012, jandarmii constănţeni au participat la mai multe acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, pe raza localităţilor Constanţa, Ovidiu şi Năvodari.
Cu ocazia acestor acţiuni, jandarmii au constatat un număr de 52 de contravenţii, fiind aplicate 34 de amenzi, în valoare totală de 10.500 RON.
Cele mai multe dintre abaterile constatate fac referire la tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Echipajele de jandarmi vor acţiona în continuare pe raza întregului judeţ pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
****
Duminică 04.11.2012, între orele 19.00-20.30, în zona Gravity Parc – Parcul Tăbăcăriei Constanţa, jandarmii constănţeni au participat la o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului şi consumului de substanţe interzise.
Activitatea s-a desfăşurat în cooperare cu lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Constanţa. La final, au fost descoperite aproape 20 pliculeţe de substanţe interzise şi mai multe arme albe.
Totodată, au fost verificate 54 de persoane şi au fost controlate un număr de 34 autoturisme.
În urma acţiunii, au fost descoperite asupra a patru bărbaţi 18 pliculeţe cu substanţe susceptibile a fi interzise (etnobotanice) precum şi plante cu aspect şi miros specific de canabis.
Persoanele au fost conduse la sediul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
În urma extinderii verificărilor, în două dintre autoturismele controlate au fost descoperite două bâte de baseball, o macetă, o cutie cu petarde şi două cartuşe de 9mm, muniţie neletală.
Persoanele în cauză au fost conduse la Sediul Secţiei 1 Poliţie Constanţa unde jandarmii le-au întocmit actele premergătoare pentru comiterea faptei de port ilegal de arme albe.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.