Luni, 14 noiembrie, de la ora 18.00, cu prilejul sărbătoririi Zilei Dobrogei, Teatrul de Stat Constanţa îşi invită publicul la o reprezentaţie, a piesei „Să ne răzbunăm, iubito!”, comedie care este jucată cu succes încă din anul 2009. Intrarea este libera!
Spectacolul de luni are în prim plan un cuplu de actori binecunoscut constănţenilor – Maria Lupu (Vasilescu) şi Mihai Sorin Vasilescu, iar alături de ei vor urca pe scenă Remus Archip, Dan Cojocaru, Liliana Bărăscu / Laura Iordan, Mirela Pană, Adrian Dumitrescu şi Cosmin Mihale.Piesa, ce are ca punct de plecare vodevilul celebrului dramaturg francez Georges Feydeau, este o comedie cu multe răsturnări de situaţie, în care adulterul, pasiunea, minciunile, legăturile dintre personaje, surprizele, replicile de un umor spumos captivează spectatorii şi, mai ales, îi distrează copios. Regia îi aparţine Feliciei Dalu, iar scenografia, lui Mihai Pastramagiu. Spectacolul are o durată de circa două ore şi jumătate, cu pauză (atenţie, nu începe la ora 19, ca de obicei, ci la ora 18).
Ziua de 14 noiembrie, numită şi Ziua Micii Uniri, are o semnificaţie specială pentru Dobrogea. Se împlinesc anul acesta 138 de ani de când, la 14 noiembrie 1878, după Războiul de Independenţă, Regele Carol I proclama revenirea Dobrogei la patria-mamă. Congresul de pace de la Berlin a recunoscut dreptul istoric al României asupra Dobrogei, iar trupele române au trecut Dunărea spre a lua în posesie noua provincie.
Totodată, cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului, stabilită la aceeaşi dată – 14 noiembrie – de către Federaţia Internaţională de Diabet, faţada clădirii teatrului va fi iluminată simbolic în albastru, pentru a sprijini conştientizarea importanţei screening-ului acestei boli, în scopul diagnosticării precoce, a tratamentului eficient şi a cercetării în domeniu. Iniţiativa aparţine Lions Club Constanţa Balkanica, în parteneriat cu TSC.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.