Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 – 7 martie 2018, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII). De asemenea, în intervalul 19 – 22 martie 2018, va avea loc simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat. Sunt așteptați să participe cei aproape 500.000 de elevi din clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a. Calendarul simulării EN VIII are următoarea configurație: 5 martie – Limba și literatura română, 6 martie – Matematică, 7 martie – Limba și literatura maternă, 16 martie – comunicarea rezultatelor. Simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat se va desfășura după următorul program (comun pentru clasele a XI-a și a XII-a): 19 martie – Limba și literatura română/E)a), 20 martie – Limba și literatura maternă/E)b) și 21 martie – proba obligatorie a profilului/E)c). Proba la alegere a profilului și specializării/ E)d) se va derula joi, 22 martie și va fi susținută exclusiv de elevii clasei a XII-a. Rezultatele obținute vor fi comunicate elevilor în data de 30 martie.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.