
După un an în care a poposit în Cetatea Eternă, Callatis se întoarce la Mangalia. Pe 24 august, scena vapor din Portul Turistic Mangalia va fi gazda Galei finale a Miss Diaspora 2012.
Olimpiada de la Londra tocmai a luat sfârşit, dar olimpiada frumuseţii româneşti continuă! Poate cel mai aşteptat eveniment din cadrul festivalului Callatis – Miss Diaspora – reuneşte în acest an tinere românce din 12 ţări. Spania, unde se regăseşte o importantă comunitate românească, a trimis patru dintre cele mai frumoase şi inteligente tinere. Italia nu s-a lăsat nici ea şi va fi reprezentată în marea finală de la Mangalia de trei concurente. De la Marea Nordului, din Belgia, doua tinere talentate au venit să îşi încerce puterile cu celelalte concurente din toată lumea. Franţa, Germania, Austria, Olanda, Cipru, cu câte o reprezentantă vin să întregească „echipa Uniunii Europene”. Românii din comunităţile din jurul ţării – Republica Moldova, Ucraina, Serbia – şi-au trimis şi ei ambasadorarele frumuseţii la Gala finală a Miss Diaspora 2012. Din îndepărtata Australie vine cea mai tânără concurentă la coroana cu lauri.
Iată şi concurentele, în ordinea din imagine:
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Ana Narcisa Anghel, Spania, 21 ani; Patricia Daiana Pop, Austria, 19 ani; Bianca Adriana Nicolae, Cipru, 19 ani; Alexandra Talapan, Spania, 17 ani; Marianna Damian, Ucraina, 21 ani; Diana Muscă, Belgia, 19 ani.
Rândul din mijloc (de la stânga la dreapta): Vladimira Vicol, Franţa, 19 ani; Marina Valeria Jurca, Serbia, 19 ani; Diana Elena Ciubotaru, Italia, 23 ani; Krisztina Alexandra Şipoş, Spania, 22 ani; Teodora Irina Petrescu, Germania, 17 ani; Dorina Cioran, Belgia, 17 ani.
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Andreea Iuliana Benchea, Italia, 22 ani; Bianca Lazăr, Australia, 17 ani; Alexandra Mariana Lapte, Spania, 17 ani; Marina Cuşnir, Republica Moldova, 20 ani; Maria Daniela Necşulescu, Olanda, 20 ani; Ioana Adelina Andronic, Italia, 19 ani.