In perioada 15-20 aprilie va avea loc la Constanta Campionatului European de Yachting Zoom 8, ediția 2014, organizat în premieră în România, de catre Yacht Club Regal Român și Federația Română de Yachting, cu sprijinul Asociatiei de Promovare Litoral – Delta Dunarii, Primaria Constanta si Tomis Marina.
Evenimentul va debuta, marți, 15 aprilie, la orele 14.00 cu o sesiune de practice-race (antrenament în condiții de cursă) pentru concurenți, în larg de Portul Tomis. Reprezentanții mass-media care doresc să participe vor avea la dispoziție o ambarcațiune pentru presă, începând cu orele 13.00, în portul Tomis. Tot atunci vor putea fi luate interviuri de la concurenți și organizatori.
Antrenamentul va fi urmat de ceremonia oficială de deschidere a Campionatului conform programului următor:
15 aprilie 2014
14:00 – 16.00 (antrenamente in condiții de cursă)
17:30 – 18:00 defilarea delegațiilor participante la Campionat (Bd. Tomis – Piața Ovidiu). Participanții la defilare vor fi însoțiți de Fanfara Forțelor Navale.
18:00 – 19:15 festivitatea de deschidere și spectacol susținut de Andreea Olariu și ansambluri de dansuri folclorice românești – Ansamblul Romancuta Cumpana, grecești – Ansamblul Elpis al Comunitatii Elene, turcești – Ansamblul Fidanlar Constanta al Uniunii Democrate Turce din România si tataresti – Karasu Medgidia al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România – (Piața Ovidiu, în fața Muzeului de Istorie).
16 -19 aprilie 2014
11:00 – 17:30 curse (vor fi organizate câte două concursuri simultan, pentru fete și respectiv băieți, fiind planificate câte 3 curse în fiecare zi de concurs;
19 aprilie 2014
18:00 festivitatea de premiere și închidere a evenimentului (Hotel Palace/platou Port Tomis (dacă este vreme frumoasă)
Evenimentul este menit să promoveze și să încurajeze yachtingul sportiv românesc și să arate că România ocupă o poziție importantă pe harta yachtingului european. Competiția reunește 25 de sportivi de până în 20 de ani: 5 români de la cele mai importante cluburi de yachting din țară și 20 din Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Rusia, țări europene în care clasa Zoom 8 este prezentă. România este reprezentată de Ebru Bolat (14 ani), Eduard Hututui (17 ani), Alexandru Manea (14 ani), Răzvan Voicilă (18 ani) și Dan Tudor Stupar (15 ani). La finalul competiției se vor acorda două premii: 2014 Zoom 8 Boy’s European Champion și 2014 Zoom 8 Girl’s European Champion.
România a mai găzduit, până în prezent, câteva ediții de campionate balcanice și, de asemenea, un campionat mondial la o fostă clasă olimpică – FD, în 2010.
Partenerii evenimentului: Tomis Marina, Asociația Litoral – Delta Dunării, Primăria Constanța.
Sponsor: Banca Transilvania;
Eveniment organizat cu sprijinul: Transevren, Nautic Line International, Life Harbour, Volvo Penta, Marina Eforie, Brand Fusion, Mercenar, Aventuri pe Mare, Hotel Palace Constanta, Hotel Ferdinand Constanta, Turkish Airlines, Direct Aeroport, Kokkai Security, Aqua Carpatica, Ulker.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.