Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ continuă, începând cu 22 octombrie 2015, în București, Campania națională “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!”, prin care și-a propus să informeze și să conștientizeze conducătorii auto cu privire la atitudinile responsabile în trafic și să reducă riscurile producerii accidentelor de circulație pe fondul oboselii accentuate.
Proiectul este organizat în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România, Uniunea Națională a Camerelor Bilaterale de Comerț din România, Societatea România de Psihologie Experimentală Aplicată și Swat Force International. Campania națională, care a fost deja derulată cu succes în județul Bistrița-Năsăud (2014) și în stațiunea Mamaia și Constanța, în această vară, se derulează în contextul în care un raport al Comisiei Europene, dat publicității în 2014, relevă că România ocupă locul secund în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de morți din accidente rutiere, cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori. În cadrul campaniei vor fi distribuite peste 10.000 de materiale informative participanților la trafic, în zona Camerei de Comerț și Industrie a României.
Coordonatorii proiectului – prof. univ. dr. Mihaela Rus, președintele PsihoTrafiQ și psihologul principal Ionel Simionca – afirmă că fenomenul microsomnului la volan s-a acutizat în România în ultimii ani și a devenit una dintre cele mai frecvente cauze identificate de specialiști. Potrivit mai multor cercetări, realizate de echipa de specialiști coordonată de cei oameni de științe, s-a ajuns la concluzia că trebuie să evităm să conducem între orele 2.00 și 2.59, când bioritmul și vizibilitatea sunt reduse și între 15.00 și 15.59, când oboseala acumulată în timpul zilei are mare influență asupra capacității de conducere. Totodată, specialiștii au constatat că există mai multe faze ale oboselii la volan – de la oboseala ușoară, la ațipire și apoi adormire. De cele mai multe ori, oboseala la volan este asemănată cu o altă cauză foarte gravă de producere a accidentelor rutiere, și anume neatenția.
Proiectul este elaborat și derulat de o reputată echipă de psihologi, după efectuarea a mai multor studii, și face parte dintr-o campanie mai amplă de conștientizare și prevenție, organizată de Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ în parteneriat cu mediul de afaceri și autoritățile competente din România. În cadrul proiectului, s-a mai derulat campania națională “Alcoolul la volan este un accident!”, menită să informeze opinia publică asupra accidentelor rutiere care au drept cauză conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.