România aderă la programul american de scutire de vize pe 10 ianuarie.
Intrarea României în programul Visa Waiver, începând cu acest an, va fi marcată de secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas și de ambasadorul român Andrei Muraru, printr-un eveniment care va avea loc vineri, 10 ianuarie, la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ din Washington. Tot vineri va fi făcut și anunțul cu privire la data exactă de la care românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru SUA. ”La fel ca francezii, germanii ți toți ceilalți care fac parte din acest program de multă vreme, nici românii nu vor mai avea nevoie de viză, de interviuri la consulat, de costuri în timp si in bani, dar va fi nevoie de o autorizare electronică în asa zisul sistem ESTA, care va fi acomodat, din punct de vedere tehnic, până în luna martie”, a precizat ministrul Emil Hurezeanu, citat de news.ro.
”Deci, probabil că până în luna martie românii vor călători cu o autorizație de călătorie, în prelungirea vizelor pe care le au și din martie, odată cu acomodarea tehnic, vor avea nevoie doar de autorizare tehnică prealabilă, fără niciun cost”, a explicat el.
Românii care doresc să călătorească în Statele Unite nu vor mai avea nevoie de viză, dar vor trebui să completeze o aplicație prin Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA). Costul unei autorizații ESTA este de 21 de dolari.
România devine cel de-al 43-lea stat admis în programul Visa Waiver, după ce a îndeplinit criteriile stricte impuse de autoritățile americane. Printre acestea se numără o rată de refuz a vizelor sub 3% – atinsă în 2024 cu un procent de 2,61% – precum și implementarea unor măsuri legate de securitatea documentelor de călătorie, combaterea terorismului și migrației ilegale.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.