La mijlocul lunii august, Caravana GAUDEAMUS ajunge din nou pe litoral, pentru deja tradiţionala întâlnire anuală dintre soare, carte, nisip auriu, muzică şi valuri de mare şi de bună dispoziţie. Cea de a şasea ediţie estivală a Târgului GAUDEAMUS va avea loc între 14 şi 18 august, într-un pavilion expoziţional amplasat într-un nou spaţiu, accesibil deopotrivă turiştilor şi locuitorilor Constanţei, în imediata vecinătate a City Park Mall.
Târgul GAUDEAMUS Constanţa este organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Constanţa.
Târgul vafi deschis zilnic între orele 15.00 şi 23.00, programul de vizitare fiind adaptat contextului şi publicului special al evenimentului, accesibil astfel tuturor celor care doresc să îi treacă pragul.
Intrarea este liberă.
Aşa cum toţi „cunoscătorii” ştiu – iar cine va fi la prima vizită, va afla cu acest prilej – oferta ediţiei va cuprinde câteva dintre ingredientele obligatorii pentru un târg de carte dinamic şi atractiv, adaptat sezonului estival:
– Bestseller-urile verii, de savurat la plajă, în tren sau acasă, în cele câteva zile de vacanţă care au mai rămas;
– Mii de titluri deja consacrate, pentru gusturi dintre cele mai variate, la preţuri imbatabile;
– Cele mai proaspete apariţii editoriale, din diverse domenii, pentru cei care doresc să fie la curent cu
ultimele noutăţi chiar şi în vacanţă;
– Concursuri zilnice cu premii atractive, adresate vizitatorilor.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.