Aproape zece mii de persoane, turişti şi localnici, au fost prezente vineri în Portul Turistic Mangalia la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române. Evenimentul a fost organizat de Garnizoana Mangalia şi Primăria din localitate, cuprinzând mai multe activităţi, desfăşurate atât pe apă cât şi pe uscat. La manifestări au luat parte oficiali din Armata română, reprezentanţi ai instituţiilor publice de la nivel central şi local. După arborarea drapelului la catarg, pe cheu, precum şi a drapelului şi a marelui pavoaz la navele din dispozitiv, a avut loc un ceremonial religios, care a cuprins sfinţirea unei ancore de flori şi depunerea acesteia în mare. Apoi, a fost citit ordinul comun al miniştrilor Apărării Naţionale, Afacerilor Interne şi Transporturilor, precum şi mesajul şefului SMFN. În cuvântul său, şeful Garnizoanei Mangalia, Vasile Chirilă, a vorbit despre însemnătatea acestei zile pentru Forţele Navale Române. La rândul său, primarul Mangaliei, Radu Cristian a urat „La mulţi ani!” celor care îşi aniversează astăzi onomastica, precum şi tuturor marinarilor care sărbătoresc această zi importantă pentru forţele navale române. „Este un moment de bucurie pentru noi toţi şi în acelaşi timp un prilej de omagiere a tuturor marinarilor şi militarilor români care şi-au dat viaţa pentru apărarea ţării. Mulţumesc tuturor pentru participarea la acest eveniment de tradiţie”, a mai spus edilul. Conform programului de activităţi, au urmat exerciţii de inserţie şi extracţie la şi de la obiectiv, salt liber din elicopter şi extracţie din apă, cu patru scafandri, exerciţiu de inspecţie la bordul unei nave suspecte, un exerciţiu de stingere a unui incendiu, precum şi concursuri de ambarcaţiuni cu rame şi vele, la care au luat parte bărci cu rame, schifuri, yole şi veliere, pe raza Portului Turistic. Au mai avut loc jocuri marinăreşti pe apă şi pe faleză, exerciţiu de atac/salut al aviaţiei militare, precum şi o paradă a ambarcaţiunilor. În cursul zilei mai sunt programate spectacole de muzică şi fanfară, spectacol artistic, precum şi o expoziţie de tehnică militară şi ateliere interactive. În seara zilei de vineri, are loc retragerea cu torţe şi un foc de artificii. Ulterior, în Portul turistic este programat un concert.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.