Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, la data de 8 aprilie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 325 Cod procedură penală, preluarea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a cauzei privind incendiul produs în restaurantul Beirut din municipiul Constanţa, soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altora.
Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei, determinat de împrejurările în care s-a produs incendiul şi de urmările grave ale acestuia.
În vederea finalizării cercetărilor, s-a apreciat că este necesar a se efectua o serie de acte de urmărire penală cu implicarea unor structuri centrale ale altor autorităţi, fiind necesară şi alocarea de resurse logistice suplimentare.
Din primele verificări şi actele efectuate a rezultat că, în seara zilei de 5 aprilie 2014, în jurul orelor 22:30, s-a produs un incendiu la imobilul situat în municipiul Constanţa, Bulevardul Tomis, având ca urmare decesul numitelor C.N.I., T.M. şi V.N., vătămarea corporală a numiţilor B.N. şi R.R.A. şi degradarea, respectiv aducerea în stare de neîntrebuinţare a imobilului situat mai sus, în care funcţionau trei localuri publice.
Prin ordonanţa din data de 6 aprilie 2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi ucidere din culpă.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.