La Constanța, vineri, 15 august, la Pavilionul Expozițional începe cea de-a treia ediție din 2014 a Festivalului Național al Peștelui – PESCIA – Proiect co-finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007 – 2013 “Are balta pește”. Evenimentul se va derula între 15 și 17 august şi va reuni producători, importatori şi distribuitori locali de peşte, preparate din peşte şi accesorii pentru prepararea şi gătitul peştelui, reprezentanţi ai fermelor piscicole şi ai balţilor din localitate şi din judeţul Constanța și din țară, precum şi alți operatori ai industriei respective (procesatori, magazine de desfacere, restaurante pescăreşti).
Ediţia de la Constanța a Festivalului Naţional al Peştelui – Pescia va aduce va cuprinde activități precum: • vânzarea de pește autohton de mare și de apă dulce, precum și pește de import, dar și produse şi preparate culinare obţinute din acesta. De asemenea, vor fi expuse spre vânzare și accesorii necesare preparării peştelui. Astfel, în cadrul evenimentului vor fi prezenți: producători şi procesatori de peşte şi produse din pește, magazine de desfacere, restaurante şi firme de catering care vor oferi mâncăruri preparate pe bază de peşte; • Expunerea de echipamente dedicate pasionaților de pescuit; • Demonstraţii, degustări şi conferinţe susţinute în faţa publicului de către bucătari profesionişti care vor învăța publicul despre: evaluarea prospeţimii peştelui, tranșarea acestuia, modalități de condimentare şi gătit; • Conferințe susținute de nutriționiști și profesori de biologie despre beneficiile consumului de pește și respectiv speciile de pește existente în Marea Neagră și apele dulci. Activităţi din programul Festivalului Naţional al Peştelui Pescia 2014 – Constanța: • Vineri,15 august: – ora 13:00, “lecții de biologie marină” susținută de Camelia Mihăilă, profesoară de biologie la Liceul Teoretic “Ovidius” Constanța – ora 15:00, au loc: • conferința cu tema „Acvacultura în România” susținută de Marian Cuzdrioreanu, preşedintele Asociaţiei Ro-Fish. Conferința va fi urmată de demonstrația de gătit pe parcursul căreia Don Mariano, specialist în pește şi fructe de mare, va prepara și va da spre degustare celor prezenți “crap la grătar cu umplutură surpriză”. • atelier de preparat “sushi”, urmat de degustare la standul Sushi Ya, singurul restaurant de sushi din Constanța ai cărui reprezentanți vor prepara sushi în fața vizitatorilor și vor relata povestea (istoric și feluri de sushi) acestui preparat gastronomic asiatic. • Sâmbăta, 16 august: – ora 12:00, Conferința cu tema „Acvacultura în Europa ” susținută de Marian Cuzdrioreanu, preşedintele Asociaţiei Ro-Fish. Aceasta va fi urmată de demonstrație de gătit în care același Don Mariano va prepara “midii jumătate cochilie, à la Victorița”: – ora 13:00, scurta conferinţa de nutriție despre beneficiile consumului de pește asupra organismului uman, susținută de Dina Ivanov, trainer și tehnician nutriționist acreditat. – ora 15:00, conferința despre tipurile de pește din bazinul Dunării, urmată de demonstrație de gătit “storceagul, regina ciorbelor pescărești” – ora 16:00, seminar despre “sushi” și demonstrație de preparare la standul Sushi Ya, singurul restaurant de sushi din Constanța. Se va prepara sushi în fața vizitatorilor și se va relata povestea (istoric și feluri de sushi) acestui preparat gastronomic asiatic.
• Duminică,17 august : – ora 11:30, scurta conferinţa de nutriție despre beneficiile consumului de pește asupra organismului uman, susținută de Dina Ivanov, trainer și tehnician nutriționist acreditat. – ora 12:00, conferința despre tipurile de pește din bazinul Dunării, – ora 12:30, demonstrație de gătit cu degustare scoici în sos de vin Vizitatorii constănțeni vor avea parte de multe surprize, printre care și tombole cu premii constând în echipamente de pescuit. Intrarea la ediţia PESCIA 2014 Constanța va fi liberă. Expozițiile din cadrul evenimentului vor fi deschise vineri şi sâmbăta între orele 10:00 – 20:00, iar duminică între orele 10:00 – 16:00. Festivalul Naţional al Peştelui, PESCIA 2014 s-a derulat deja pe parcursul a două ediții, la Târgu Jiu (16-18 mai) și Cluj-Napoca (20 – 22 iunie). Ediția de Constanța va fi urmată de cele din: • 3-5 octombrie, București • 24 -26 octombrie, Iași PESCIA se doreşte a fi cel mai complex festival dedicat peştelui din România, locul în care amatorii consumului de pește şi pescarii amatori îşi vor da întâlnire cu o mare varietate de produse din pește și fructe de mare, operatori din sectorul creşterii şi comercializării peştelui, din domeniul pescuitului recreativ şi al turismului piscicol. De ce un Festival Naţional al Peştelui? PESCIA are drept obiectiv principal creşterea consumului de peşte în România şi conştientizarea de către publicul larg a beneficiilor pe care le are acest consum, precum şi popularizarea unor specii mai puţin cunoscute în România şi a preparării lor. Acest obiectiv al evenimentului se pliază şi pe fondul datelor difuzate în 2013 opiniei publice de către Asociaţia Piscicultorilor din România. Potrivit acestor date, ţara noastră se afla printre ultimele din Europa, în ceea ce priveşte consumul de peşte, un român mâncând anual, în medie, mai puţin de 5 kilograme, în timp ce consumul mediu în Uniunea Europeană este de 20 de kilograme anual. De asemenea, Festivalul Naţional al Peştelui îşi propune creşterea încrederii populaţiei în mărcile comerciale operate de jucătorii din industria piscicolă naţională (ferme piscicole, procesatori de pește, magazine de desfacere şi comercializare, etc.). Un alt obiectiv al festivalului este creşterea numărului de activităţi în ramurile conexe industriei de resort şi anume, pescuitul sportiv şi turismul piscicol.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.