Centrul de Scafandri din Constanţa organizează, în perioada 16 – 20 ianuarie, selecţia pentru admitere la cursul de iniţiere scafandru și cursul de inițiere scafandru greu, planificate a se desfăşura în perioada 20 februarie – 14 aprilie, la Constanţa.
Selecţia cuprinde o evaluare psihologică, probe fizice, vizită medicală şi teste de hiperbarism (barofuncţie şi toleranţă la oxigen). La curs se pot înscrie persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani, care sunt absolvente de liceu şi îşi doresc o carieră în domeniul scafandreriei.
La finalul cursului, absolvenţii vor primi un certificat de absolvire cu antetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cel al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care le permite posesorilor exercitarea profesiei de scafandru în ţările Uniunii Europene.
Centrul de Scafandri funcţionează ca instituţie unică de formare profesională a scafandrilor pe teritoriul României.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.