Sâmbătă, 1 decembrie, la Mangalia vor avea loc ample manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Locuitorii Mangaliei sunt așteptați, în Piața Republicii, începând cu ora 09:30, să ia parte la desfăşurarea ceremonialului militar și religios, precum și la depunerea de coroane şi jerbe de flori.
Evenimentul are loc pe platoul din fața Casei de Cultură, unde Primăria şi Garnizoana Mangalia organizează un program special consacrat acestei zile importante din istoria românilor. Manifestările dedicate Zilei Naţionale debutează cu ceremonialul militar, în cadrul căruia are loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Petrică Pârvu de către Garda de Onoare. În cadrul ceremoniei, corul de copii “Callatis” din Mangalia, medaliat cu argint la Festivalul Coral Internaţional „Porec-Croatia”, va intona Imnul de Stat al României, în timp ce drapelul țării va fi ridicat la catarg. Oficierea slujbei religioase şi rostirea de alocuţiuni, prin care sunt evocate momentele importante ale Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918, vor fi, de asemenea, alte părți importante din cadrul manifestărilor.
Pe parcursul festivităților, se depun coroane şi jerbe de flori din partea oficialităţilor şi a cetăţenilor oraşului și va avea loc parada militară a Detaşamentului de Onoare al Garnizoanei. După ceremonialul militar, toți cei prezenți sunt așteptați să servească o porție din tradiționala fasole cu cârnați, oferită cu ocazia Zilei tuturor românilor.
Manifestările închinate celebrării a 100 de ani de la Marea Unire vor continua, cu un concert extraordinar oferit de cunoscuta interpretă Corina și invitații săi. Spectacolul va fi susținut pe scena exterioară a Casei de Cultură din Mangalia, începând cu orele 17:00. Atmosfera de sărbătoare din centrul orașului va fi creată de mii de lumini multicolore și ornamente specifice.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.