Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV coordonează un nou proiect european, finanţat prin Programul de Cooperare Transnaţională Europa de Sud-Est (SEE).
Evenimentul de lansare a proiectului HINT – Harmonized Inland Navigation Transport through education and information technology va avea loc la Bucureşti în data de 31 ianuarie 2013 unde sunt aşteptate să participe peste 50 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor partenere, ai Ministerului Transporturilor, ai Secretariatului Tehnic Comun din Budapesta, precum şi ai autorităţii naţionale de management a Programului SEE din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Proiectul, care reuneşte 18 parteneri din 8 ţări (România, Austria, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Croaţia, Serbia şi Ucraina), are o durată de 2 ani şi este o continuare a proiectului NELI – Cooperation-Network for logistics and nautical education focusing on Inland Waterway Transport in the Danube corridor supported by innovative solutions, coordonat de asemenea de CERONAV.
Proiectul HINT îşi propune să răspundă unor probleme specifice identificate de Comisia Dunării și subliniate în Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, trasând direcţiile de acţiune în vederea unei dezvoltări echilibrate a ţărilor riverane Dunării.
Proiectul are un buget total de 1.655.955 euro din care 401.375 euro revin CERONAV, structura finanţării fiind: 85% Comisia Europeană, 13 % co-finanţare Statul Român prin MDRAP şi 2% co-finanţare CERONAV.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.