În zilele de 11 și 12 septembrie 2014, Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV va organiza, în colaborare cu Facultatea de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universității Craiova, seminarul de promovare a armonizării standardelor de pregătire și certificare a personalului navigant fluvial. Evenimentul, organizat în cadrul proiectului HINT – Harmonized Inland Navigation and Tranport through education and information technology coordonat de CERONAV, va avea loc la Drobeta Turnu Severin și va reuni specialiști din domeniul navigației pe ape interioare, reprezentanți ai Asociației EDINNA – Education in Inland Navigation și ai Comisiei Centrale pentru Navigaţia pe Rin (CCNR). ”Evenimentul este deosebit de important având în vedere strategia CERONAV de promovare și susținere la nivel european a implementării unor standarde comune de pregătire pentru personalul fluvial de-a lungul întregului coridor pan-european Rin – Main – Dunăre, dar și prezența reprezentanților din Austria, Slovacia, Franța, Olanda și Serbia. Seminarul de la Drobeta Turnu Severin face parte dintr-o serie de evenimente similare organizate în cele opt țări participante la proiectul HINT și este al doilea din România, primul fiind organizat la Galați în luna iunie. Organizarea a două evenimente în România, în localități aflate aproape de capetele sectorului românesc al Dunării garantează o mai bună informare și diseminare în rândul părților interesate, concentrate în principal în aceste zone, și pe a căror contribuție contăm” a declarat Ovidiu Cupşa, director general CERONAV.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.