Consilierii locali din Mangalia, reuniţi în cadrul unei şedinţe ordinare, miercuri, 3 aprilie, au dezbătut şi adoptat mai multe proiecte de interes public. Dintre acestea amintim, organigrama municipalităţii şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs. Conform proiectului de hotărâre care vizează bugetul municipalităţii acesta este raportat la nivelul încasărilor anului anterior şi se ridică la valoarea de aproximativ 69,4 mil. de lei. La capitolul Învăţământ, bugetul alocat pentru anul 2013 este de aproximativ 19,7 mil. lei, în timp ce pentru investiţii suma este de aproape 15,8 mil. lei. Pentru sectorul de Cultură, Recreere şi Religie valoarea bugetului, pentru anul în curs, este de 9,5 mil. de lei. În cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii locali au hotărât înfiinţarea unor structuri administrative, prin reorganizarea unor servicii publice din cadrul Primăriei. Atfel, s-a creat Centrul Cultural „Callatis”, în subordinea căruia se află toate instituţiile de cultură de la nivel local. O altă structură nou înfiinţată, prin HCL, vizează Direcţia de Turism şi Servicii Publice, având în subordine Serviciul Turism şi Administrare Staţiuni, care se va ocupa de administrarea staţiunilor din sudul litoralului. Totodată, consilierii locali au aprobat un Regulament de creştere şi deţinere a păsărilor de curte şi animalelor domestice, în municipiul Mangalia, precum şi Regulamentul de gestionare a populaţiei canine de pe raza oraşului. În acest sens, se interzice creşterea cabalinelor, ovinelor, porcinelor, caprinelor, precum şi cea a păsărilor domestice în zonele centrale ale oraşului şi pe domeniul public. Nerespectarea unor articole din regulament se sancţionează cu amendă ce poate atinge valoarea de 800 de lei. De asemenea, s-au stabilit noi reguli, prin care deţinătorii animalelor de companie, care locuiesc la bloc, sunt obligaţi să obţină acordul vecinilor pentru a le ţine în casă. În acelaşi timp, documentul adoptat de CL prevede obligativitatea sterilizării câinilor metişi, deţinuţi în proprietate, în vederea stopării înmulţirii necontrolate a câinilor comunitari. Un alt articol din Regulament se referă la taxa de disconfort pentru proprietarii care deţin mai mult de două animale de companie, pe domeniul privat. Aceştia trebuie să plătească o taxă specială de 200 de lei/an/fiecare animal în plus. Excepţie fac deţinătorii de animale de companie care locuiesc la casă. De asemenea, se interzice cu desăvârşire, amplasarea adăposturilor pentru câini şi creşterea acestora pe domeniul public.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.