Duminică, 22 decembrie a.c., intre orele 12.00-13.30, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Tomis, au desfăşurat în Târgul duminical Obor din Constanta şi centrul oraşului, acţiuni de depistare şi sancţionare a comerţului neautorizat si a celor care pun in circulaţie, fară drept, produse care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Astfel, în jurul orei 12.30, i-au surprins pe I.T., de 48 ani şi pe I.N., de 43 ani, din Constanta, care ofereau spre vânzare produse cosmetice, susceptibile de a fi contrafacute si care purtau însemnele unor mărci renumite. Bunurile au fost oprite de la comercializare si indisponibilizate, în vederea confiscării.
Prin urmare, celor doua persoane, jandarmi le-au întocmit actele de constatare pentru fapta de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Actele urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
„Aşteptau microbuzul”….
Duminică, 22 decembrie a.c., ora 17.00, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, în municipiul Constanţa, zona Autogării, a observat doi tineri care au început să se agite şi au aruncat pe jos două plicuri care conţineau o substanţă de culoare verde. Au fost somaţi, s-au oprit şi li s-a făcut controlul corporal sumar şi al bunurilor pe care le deţineau. Pe lîngă plicurile aruncate, militarii au mai descoperit la unul dintre tineri, încă un pliculeţ transparent cu aceeaşi substanţă de culoare verde, pregătit pentru consum.
Lui, L.G., de 18 ani şi lui A.R., de 19, din Constanţa, le-au fost întocmite actele de constatare a faptei.
Aceştia au declarat că îşi consumă substanţa uscată sub formă de ţigări etnobotanice.
Documentele şi substanţele descoperite asupra lor vor fi înaintate Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.