În perioada 14-17 iunie, la Slănic Moldova, s-a desfășurat Competiția Regională de Dezbateri Academice KP. Asociația Română de Dezbateri Oratorie și Retorică din Moldova și Oltenia au susținut acest proiect pentru Consiliul Național al Elevilor, aflat la a doua ediție. Acest tip de eveniment nu va fi singurul din acest an pentru Consiliul Elevilor. Vara aceasta, în perioada 9-14 iulie, la Izvorul Mureșului, se va desfășura Forumul Național de Dezbateri al Consiliului Național al Elevilor, unde cei înscriși vor dezbate aspecte din viața de elev, precum dreptul de vot al reprezentanților elevilor în Consiliul de Administrație din fiecare unitate de învățământ liceală și structura bacalaureatului. Înscrierile se vor face pe baza formularului online de pe www.wedu.ro. Mai multe detalii găsiți și pe www.consiliulelevilor.org. |
