Facutatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, organizează în perioada 1 – 2 iunie cea de-a patra ediţie a Conferinţei Naţionale cu participare Internaţională a Psihologilor Şcolari, cu tema „Consilierea şcolară între provocări şi paradigme”. Deschiderea lucrărilor conferinţei va avea loc vineri, 1 iunie, în intervalul orar 9.00 – 10.00, în Aula B a Universităţii „Ovidius” Constanţa (B-dul Mamaia nr. 124), celelalte activităţi din programul conferinţei fiind desfăşurate la sediul Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Constanţa (B-dul Mamaia nr. 197). Lucrările Conferinţei sunt grupate pe şase secţiuni, în care vor fi prezentate 64 lucrări pe teme legate de: Consilierea elevului şi a grupului de elevi, Consilierea psihologică a persoanelor cu nevoi speciale, Consilierea psihologică a familiei, Consilierea psihologică a cadrelor didactice, Consilierea vocaţională, Preocupări ale cadrelor didactice privind activităţile de consiliere şcolară şi educaţională. Ediţia din acest an cuprinde 12 workshop-uri susţinute în paralel, câte patru, de către specialişti din ţară şi de peste hotare, după următorul program: I. Vineri, 1 iunie, orele 10:30 – 13:30: – Prof. univ. dr. Adrian Opre, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj – „Controlul emoţiilor disfuncţionale şi managementul comportamentelor disruptive la copii preşcolari şi elevi”; – Dr. Hajo Sassenscheidt, Hamburg – Germania – „How to design a teacher training course in communication and counseling”; – Dr. în psihologie Doru Dima, Universitatea „Transilvania”, Braşov – „Proiectul VIA – Vocaţie, Interese, Autocunoaştere şi dezvoltare, drumul către succesul profesional”; – Psih. principal Angelica Sireţchi, formator Institutul pentru Cuplu şi Familie, Iaşi – „Sistemul familiei, pârghia din spatele elevilor”. II. Vineri, 1 iunie, orele 15:45 – 18:45: – Lector univ. dr. Elena Anghel, Universitatea „Titu Maiorescu” Bucureşti – „Optimizarea relaţională a părinţilor cu copiii lor preşcolari în grupul experienţial de dezvoltare personală”; – Master in psychology Hans Pluym, University of Leuven, Belgium – „How to work with persons with autism?”; – Psih. principali Ramona Covrig, Elena Şerban, Adriana Păcurar, Institutul de Psihologie şi Psihoterapie Adleriană (IPPA) Bucureşti – „Consilierea familiei din perspectiva Şcolii Adleriene’’; – Lector univ. drd. Ioan Gotcă, Universitatea „Petre Andrei” Iaşi şi Romeo Panaintescu, psiholog formator, Iaşi – „Consilierea adolescenţilor cu tulburări de comportament”. III. Sâmbătă, 2 iunie, orele 10:30 – 14:30: – Prof.univ.dr. Mihaela Minulescu, SNSPA Bucureşti – „Utilizarea tipologiei jungiene în optimizarea relaţiei profesor – elev”; – Psih. orthoped Bert Biliet, prof.em. Ecole Supérieure de Gand, Belgia – „L’usage des tests dans l’accompagnement du parcours scolaire” ; – Dr. în psihologie Dragoş Iliescu, SNSPA Bucureşti – „Evaluarea psihologică complexă a elevului şi orientarea acestuia în carieră”; – Prof.univ.dr. Petru Lisievici, Universitatea „Spiru Haret„ Braşov – „Utilizarea abordării Lifeskilleshelping în consilierea psihologică a cadrelor didactice”. La manifestarea ştiinţifică, creditată de către Colegiul Psihologilor din România (Comisia de Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională şi Comisia de Psihologie clinică şi psihoterapie) vor fi prezenţi psihologi şi psihopedagogi şcolari, cadre didactice cu atribuţii în consilierea elevilor, studenţi la Psihologie din municipiul Bucureşti, precum şi din 15 judeţe ale ţării: Constanţa, Tulcea, Dolj, Timişoara, Călăraşi, Harghita, Vaslui, Braşov, Iaşi, Ilfov, Prahova, Cluj, Brăila, Argeş, Vrancea. Numărul tot mai mare al participanţilor din România, Republica Moldova, Italia (la care se adaugă Belgia şi Germania prin susţinătorii workshop-urilor) întăresc meritul acestui eveniment de a deschide „graniţele consilierii” şi de a reuni, într-o mare echipă, psihologi de pretutindeni. Optimizarea relaţiei psiholog – şcoală – familie şi întărirea colaborării permanente dintre specialiştii în domeniul psihologiei reprezintă dezideratele Conferinţei, reuşita acestei manifestări constând în sprijinirea, mobilizarea şi implicarea tuturor celor care contribuie la educarea şi dezvoltarea copiilor.
Biroul de promovare și relații publice, 31 mai 2012
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.