Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, a lansat în data de 23 februarie, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” Constanţa, ediţia a XIV–a a concursului naţional „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!”.
Concursul aflat la ediţia a XIV–a, este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal si se va derula în perioada februarie – iulie 2017, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din judetul Constanţa.
Având ca obiectiv dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.
Parteneri în acest proiect, alături de ANA – CRPECA Constanţa, sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Constanţa.
Secţiunile ediţiei a XIV-a sunt: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen şi fotografie), film scurt metraj, spot, sport (la nivel judeţean), iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.
Din judeţul Constanţa vor fi selecţionate minim 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban, cât şi rural) ce totalizează aproximativ 200 de elevi.
„Doar noi, tinerii, putem să luăm atitudine. Lupta cu drogurile nu este decât o luptă de voinţă. Într-un colţ al ringului suntem noi şi în celălalt sunt ele-drogurile. Dar când luminile din sală se sting şi se aude gongul ce dă startul luptei, totul se tranformă într-un adevărat spectacol de lumini şi umbre în care singurul lucru care mai contează este câştigătorul. Lumini…? Umbre…? Haideţi să punem capăt definitiv acestui spectacol alb-negru! Să ne colorăm viaţa altfel…fără droguri!”
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.