Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează sâmbǎtǎ, 5 iulie 2014, ora 10, la Hotel Flora Mamaia, Conferinţa de lansare proiectului POSDRU, “Consiliere și Oportunități de Reintegrare și Acces Liber la educație” (CORAL), pe care îl va implementa în judeţul Constanţa, în calitate de Beneficiar, în perioada 2014-2015.
Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România și își propune creșterea numărului de copii/tineri reintegrați în sistemul de învățământ și care finalizează cel puțin ciclul primar de școlaritate, precum și susținerea preșcolarilor și elevilor proveniți din comunități dezavantajate din județele Constanța și Tulcea, prin operațiuni integrate de reducere a abandonului școlar și a riscului de părăsire timpurie a școlii.
AGENDA
Conferința de lansare a proiectului
“Consiliere și Oportunități de Reintegrare și Acces Liber la educație” (CORAL)
Locație: Hotel Flora Mamaia
Vineri, 4 iulie 2014
•Orele 16.00– 18.00 – Sosirea și înregistrarea participanților
•Orele 18.00 – 20.00 – Sesiunea de deschidere a conferinței
•Orele 20.00 – 22.00 – Cina
Sâmbătă, 5 iulie 2014
•Orele 09.30 – 10.00 – Înregistrarea participanților la conferință
•Orele 10.00 – 12.00
-Prezentarea Inspectoratului Școlar Județean Constanţa – Beneficiarul proiectului
-Prezentarea Partenerului 1 – Inspectoratul Școlar Județean Tulcea
-Prezentarea Partenerului 2 – U.D.T.T.M.R. Constanţa
-Prezentarea proiectului
•Orele 12.00 – 13.30 – Coffee break
•Orele 13.30 – 15.00 – Sesiune de networking
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.