La Bucuresti s-a desfasurat pe 27 noiembrie 2014 conferinţa de lansare a Raportului anual asupra concurenţei în sectoarele cheie ale economiei romanesti, document elaborat de Consiliul Concurentei. Prezent la lansare, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban a subliniat importanţa unui spaţiu concurenţial la nivel de Camere de Comerţ în Europa si a punctat că eforturile Sistemului Cameral din România se orientează constant către menţinerea prerogativelor de a promova mediul de afaceri în străinătate. „Anul 2013 a fost caracterizat prin cel mai mare export al României, de 50 de miliarde de euro. În acest sens, consider că statul are un rol foarte important de a impulsiona competitivitatea economică la nivel european”, a adăugat Preşedintele CCIR. Răzvan Eugen Nicolescu, Ministru delegat pentru Energie şi Preşedinte al Agenţiei Europene pentru Reglementarea Energiei a subliniat necesitatea unor decizii foarte clare la nivel mondial în sectorul energetic. „Agenţia Naţională pentru Energie arată că, până în orizontul anului 2035, sectorul energetic mondial are nevoie de un necesar de 80 de trilioane de dolari pentru a face faţă noilor provocări, în special schimbărilor climatice”. Poziţia adoptată de Ministrul delegat pentru Energie a fost foarte ferm conturată pe ideea că piaţa trebuie încurajată să funcţioneze şi, în felul acesta, piaţa va fi cea care va genera investiţiile necesare: „Pe de altă parte, statul se poate implica prin intermediul companiilor în care este încă acţionar. În acest sens, trebuie să oprim corupţia şi trebuie să creştem transparenţa şi performanţa în companiile de stat”. În cadrul raportului din acest an, s-a dezbătut evaluarea presiunii concurenţiale bazată pe indicatori, prin analize comparative şi, de asemenea, printr-un model foarte precis de analiză. Raportul prezintă, pe larg, evoluţiile unor sectoare cu impact direct asupra consumatorilor şi asupra mediului economic general: bănci, telecomunicaţii, asigurări de viaţă, energie regenerabilă şi energie termică.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.