În perioada 5-7 septembrie, la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu s-a derulat Consfătuirea națională a directorilor liceelor pedagogice, manifestare organizată de Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Judetean, Constanta si Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”. La activitate au participat directorii de Colegii si licee pedagogice din ţară şi membrii Comisiei Centrale – disciplinele psihologie şi pedagogie. Deschiderea oficială a consfătuirii a avut loc în data de 5.09.2014, ora 18.00, la care au participat – prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu – președinte Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, Parlamentul României – Senat, prof. dr. Răducu Popescu – Inspector Şcolar General, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Constanţa, prof. univ. dr. Virgil Frunză – decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Ovidius, conf. univ. dr. Rodica Enache – prodecan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Ovidius şi conf. univ. dr. Daniela Căprioară – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Ovidius. Dezbaterea planificată după deschidere a vizat problemele stringente ale învățământului pedagogic: formarea continuă a învățătorilor și educatorilor prin liceele pedagogice, constituirea liceelor și colegiilor pedagogice în centre de resurse educaționale, introducerea unor discipline specifice învățământului pedagogic în programa examenului de bacalaureat, reglementari privind practica pedagogică a elevilor de la profil vocațional. Doamna senator, prof. univ.dr. Ecaterina Andronescu a răspuns întrebărilor adresate de directorii liceelor pedagogice, menţionând faptul că modificările aduse Legii Educaţiei Naţionale au fost şi în vedrea îmbunătăţirii activităţii liceelor pedagogice, cărora li se acordă un capitol separat în lege. Inspectorul Şcolar General, prof. dr. Răducu Popescu a vorbit despre realitatea învăţământului constănţean şi despre importanţa formării cadrelor didactice prin liceele pedagogice. Activitatea, a continuat în zilele de 6.09 şi 7.09.2014, fiind organizată pe două grupuri de lucru, coordonate de inspectorul școlar general din Ministerul Educației Naționale – prof.dr. Anca-Denisa Petrache, președintele Asociației Naționale a liceelor și colegiilor pedagogice – prof.dr. Mircea Bertea și directorul instituției – prof. drd. Anamaria Ciobotaru, având ca finalitate adoptarea unor propuneri privind cadrul normativ care reglementează organizarea liceelor pedagogice pentru anul şcolar în curs, managementul liceelor pedagogice şi regulamentul de desfăşurare al practicii pedagogice. Manifestarea a fost de bun augur în contextul în care toate liceele pedagogice din țara formeaza la momentul actual învăţători şi educatori. Anexăm programul manifestării.
Programul Consfătuirii directorilor liceelor cu profil pedagogic 5-7 SEPTEMBRIE 2014, CONSTANȚA
Locație:
Cazarea – Hotel Royal, Constanța
17.00-18.00
18.00-18.30
18.30-20.00
20.00
Stabilirea grupurilor de lucru
Deschiderea lucrărilor
Analiza calității educației din perspectiva monitorizării externe realizate prin inspecția școlară;
Specificul activității de predare-învățare în liceul pedagogic;
Analiza rezultatelor obținute de elevii și absolvenții liceelor pedagogice la examenele naționale;
Analiza rezultatelor elevilor la olimpiadele și concursurile școlare cu profil pedagogic;
Prezentarea rapoartelor privind organizarea și desfășurarea olimpiadelor școlare, realizate de către directorii din județele organizatoare;
Cadrul normativ privind organizarea procesului de învățământ în anul școlar 2013-2014 în liceele cu profil pedagogic-propuneri de modificare/adaptare;
Elaborarea Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a procesului educațional la profilul pedagogic, din filiera vocațională(I).
Plecarea către hotel Royal
Cina
8.30
9.00-13.00
Plecarea către Colegiul Pedagogic
Elaborarea Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a procesului educațional la profilul pedagogic, din filiera vocațională(II).
-programe școlare
-practica pedagogic
-proiecte și programe
Plecarea către Hotel Royal
Hotel Royal, Constanța
8.30-10.00
Priorități pentru anul școlar 2014-2015
Practica pedagogică
Plecarea participanților
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.